Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Dosarul contabilului acuzat că a ATINS FETIȚE în ZONELE INTIME a rămas în pronunțare


Dosarul de „corupere sexuală a minorilor”, în care este judecat un contabil din Focșani, a rămas în pronunțare. Instanța a fixat pronunțarea pentru data de 15 aprilie, nefiind exclus să mai fie o amânare. În urmă cu trei zile, magistrații de la Judecătoria Focșani au revocat măsura controlului judiciar luată în cazul acuzatului. Nemulțumiți fiind de decizie, procurorii au contestat-o, urmând ca instanța superioară să decidă dacă bărbatul rămâne cu măsura controlului judiciar ori nu.
Pe durata judecății, bărbatul de 40 de ani a negat că ar fi atins fetițe în zonele intime. Au fost audiate la instanță inclusiv copilele, acestea susținând contrariul. Rămâne ca instanța să hotărască cine are dreptate și cine nu. De altfel, contabilul a susținut dintotdeauna că nu are legătură cu acuzațiile care i se aduc, explicând magistraților că nu a vrut să facă nimic altceva decât să-i explice unei fetițe că are o problemă la bicicletă și că ar putea să se accidenteze. Cu privire la celelalte fetițe, contabilul a spus că nu le-a întâlnit pe acestea și nu a avut nici măcar o discuție cu ele, a precizat el la un moment dat în fața instanței de judecată.
    Bărbatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, după ce la data de 30 martie 2015, în jurul orei 18.30, în timp ce se afla în mașină, ar fi chemat o fetiță la el, sub pretextul că bicicleta acesteia are o defecțiune. În momentul în care copila s-ar fi apropiat de el, ar fi început să o mângâie pe fund și picioare. Fetița ar fi fugit și le-ar fi spus părinților, aceștia făcând propriile investigații și identificându-l pe bărbat. Așa se face că tatăl micuței a mers la ușa contabilului pentru a-i cere socoteală, dar acesta nu a recunoscut nimic.
    O lună mai târziu, bărbatul ar fi acționat din nou, după cum au arătat procurorii în rechizitoriu. Ar fi chemat la el o altă fetiță, care se juca împreună cu alți copii, și ar fi întrebat-o dacă nu vrea să-i cumpere o păpușă, o înghețată sau altceva. În momentul în care copila s-a apropiat de el, contabilul ar fi mângâiat-o pe fund și picioare și i-ar fi băgat mâna în lenjeria intimă. Tot atunci, ar fi vrut să mai ademenească o altă fetiță, dar aceasta a refuzat să se apropie de el. În dosar sunt trei părți vătămate.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?