Ediția: Vineri 18 Iulie 2025 Nr. 6923

Încă trei vrâncence au fost arestate în dosarul „Cuibul de Viespi”


Numărul vrâncencelor arestate în dosarul instrumentat de procurorii DIICOT-Arad privind fapte de trafic de persoane, înșelăciune, fraude informatice și evaziune fiscală, comise în Danemarca, a crescut. Joi, magistrații de la Tribunalul Arad au admis propunerea de arestare în lipsă a altor șase persoane, trei dintre ele fiind din Vrancea. Este vorba despre trei femei, toate din satul Burca, comuna Vidra, care atunci când vor fi prinse vor fi duse direct în arest. Acestea sunt Ramona S., Dorina C. și Nastasia C. zisă „Sonia”.
    „(…) admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad în dosarul nr. 72D/P/2014 și dispune arestarea preventivă a inculpaților: – Sandu Ramona, (…) Cioarec Dorina, Cioarec Nastasia, pe o perioadă de 30 de zile de la data prinderii și încarcerării a inculpaților. Respinge cererea formulată de avocații inculpaților Sandu Ramona (…), Cioarec Dorina, Cioarec Nastasia (…) privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar.(…). Cu drept de contestație, în termen de 48 de ore de la (…) comunicare cu inculpații Sandu Ramona,(…), Cioarec Dorina și Cioarec Nastasia. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 24 martie 2016, ora 13,40”, se arată în decizia instanței de judecată.
    Anterior, în acest dosar, alte două femei din Vrancea, respectiv Iuliana Cristina P. și Mărioara C., au primit mandate de arestare preventivă, respectiv arest la domiciliu. Ele au contestat măsurile, care le-au fost respinse. Astfel, una dintre cele două femei se află în arestul poliției, iar cealaltă în locuința de la Burca, pe care nu are voie să o părăsească. „(…) dispune arestarea preventivă a inculpaților: 1.- Pricope Iuliana Cristina (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 martie 2016 și până la data de 9 aprilie, inclusiv. (…) respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad privind pe inculpații Cioarec Mărioara (…) dispune luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpații: 1.- Cioarec Mărioara (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11 martie 2016 și până la data de 9 aprilie, inclusiv (…)”, au decis magistrații de la Tribunalul Arad în cazul celor două femei din Vrancea.
    Femeile sunt bănuite că alături de alte persoane, începând cu anul 2012, ar fi recrutat peste 100 de persoane cu o situație materială precară, cărora le-ar fi promis angajarea în locuri de muncă bine plătite în Danemarca. Odată ajunse în Danemarca, victimele erau aduse în stare de aservire față de membrii grupării, astfel încât, lipsite fiind de mijloace financiare, necunoscând limba și locurile spre a se putea eventual angaja sau repatria pe cont propriu, au fost nevoite să locuiască în spațiile stabilite de către membrii grupului și să execute activitățile impuse de către aceștia. „În acest sens, suspecții au însoțit și asistat persoanele vătămate în fața autorităților daneze în vederea obținerii codului numeric personal danez. Ulterior, sub pretextul îndeplinirii formalităților de angajare impuse de către lege și fără ca victimele să fie în cunoștință de cauză, au constituit firme fantomă în numele acestora, au deschis conturi bancare și au obținut cărți de credit pe care le-au utilizat în vederea comiterii de fraude, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 7.000.000 de euro”, au transmis anchetatorii.
    Dosarul este instrumentat de polițiștii de la Crimă Organizată și DIICOT Arad, asta după ce o persoană vătămată din Arad a depus plângere și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, înșelăciune, fraude informatice și evaziune fiscală. 
Acțiunea a început acum mai bine de un an și s-a lucrat în colaborare cu poliția daneză. În februarie 2015, partea daneză a arestat 20 de membri ai grupului infracțional care se aflau pe teritoriul Danemarcei la momentul respectiv, operațiunea fiind denumită atunci „Cuibul de Viespi”. Între România și Regatul Danemarcei s-a încheiat un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă, având în vedere faptul că infracțiunile s-au săvârșit pe teritoriile ambelor state, facând obiectul cercetărilor deopotrivă ale autorităților judiciare române, cât și ale celor daneze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?