Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

Bani pentru producătorii de lapte


Crescătorii de vaci care au livrat minim cinci tone de lapte în anul 2014-2015 pot primi un ajutor financiar excepțional. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că din 22 martie pot fi depuse cereri pentru acest ajutor de către producătorii de lapte de vacă. Cererile se depun la Centrele județene APIA până la data de 8 aprilie 2016. Fermierii trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții. În primul rând trebuie să fie înscriși în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, și să dețină cotă de livrări la data de 31 martie 2015. A doua condiție este ca producătorii să fie în activitate și să aibă încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim – cumpărător, și să dețină cel puțin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului.
    Nu în ultimul rând, producția de lapte livrată pe beneficiar să fie de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015. „Suma cuvenită fiecărui producător, în cazul ajutorului financiar, se calculează de către APIA conform cantității de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, astfel: 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv și 20 tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone și până la 200 tone inclusiv; 2900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone. Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor de acordare a ajutorului financiar în sectorul laptelui sunt disponibile pe site-ul APIA: www.apia.org.ro”, precizează APIA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?