Polițiștii locali au venit cu precizări referitoare la situația parcărilor aferente blocurilor din zona Bulevardului Unirii 1-5, acolo unde Primăria Focșani a anunțat că vor fi efectuate lucrări. Conform polițiștilor locali, aceștia au fost sesizați că un autoturism bloca accesul într-o curte, dar până acum nu a fost aplicată nicio amendă deoarece proprietarul vehiculului nu a venit la sediul Poliției locale. Conducerea Serviciului Circulației pe drumurile publice din cadrul Poliției Locale a explicat că, în data de 29 februarie, un focșănean de pe strada Vrîncioaia a sesizat în jurul orei 23,40 faptul că nu poate ieși cu mașina din curte pentru a merge la spital cu copilul, din cauza unui autoturism care bloca această cale de acces. A fost contactat echipajul mixt format dintr-un polițist local și un polițist rutier care s-a deplasat pe strada Vrîncioaia la imobilul respectiv și a constatat că sesizarea este adevărată. „S-a constatat că persoana respectivă nu putea ieși din curte din cauza unui autoturism Matiz care bloca ieșirea. A fost urmată procedura și a fost lăsată o invitație pe parbrizul autoturismului. Nu s-a prezentat și a fost efectuată verificarea în baza de date de unde a reieșit cine este proprietarul autoturismului”, a explicat Tatian Agache, șeful Serviciului Circulație.
Polițiștii locali nu au aplicat nicio amendă până în prezent deoarece trebuie să se stabileasă persoana care a condus autoturismul în seara zilei de 29 februarie. Ulterior se va aplica amenda pentru aceste situații, respectiv 210 lei și două puncte de penalizare, adică 105 lei dacă amenda se plătește în 48 de ore.
Poliția locală a explicat că proprietarii autoturismelor care locuiesc în zona Bulevardului Unirii 1-5 trebuie să își mute autoturismele datorită lucrărilor de amenajarea a parcării din spatele blocurilor. În urma discuțiilor cu Poliția Rutieră s-a stabilit că nu vor fi aplicate sancțiuni pentru autoturismele care vor fi parcate pe strada Anghel Saligny, rondul de la Lidl sau Vrâncioaia. Nu se acceptă ca mașinile să fie parcate pe Bulevardul Unirii, fiind o zonă intens circulată. Însă mașinile parcate pe străzile lăturalnice nu trebuie să blocheze căile de acces, cum ar fi intrările în curțile caselor din zonă. Pot apărea situații neprevăzute, poate izbucni un incendiu iar șoferii trebuie să se gândească la ceea ce se poate întâmpla din cauza unui autoturism parcat neglijent.
Lucrările de amenajare a parcării din spatele blocurilor de pe Bulevardul Unirii 1-5 ar trebui să înceapă în perioada următoare, fiind întârziate de procedurile necesare pentru obținerea unei autorizații. Practic, imediat cum este emis documentul respectiv vor veni utilajele care să lucreze la amenajarea parcării, de la gardul Comisariatului până la intrarea din strada Anghel Saligny. Vor fi amenajate câteva zeci de locuri de parcare, care vor fi ocupate după ce vor fi afișate de către Direcția de Dezvoltare și Servicii Publice.