Ediția: Miercuri 5 iunie 2024. Nr. 6642
Ediția: Miercuri 5 iunie 2024. Nr. 6642

ULTIMA ORĂ! Doi tineri ARBITRI vrânceni de fotbal puși sub control judiciar în dosarul contrabandei cu țigări


 Patru persoane au fost arestate, alte două plasate în arest la domiciliu și alte trei puse sub control judiciar în dosarul de contrabandă cu țigări. Doi dintre bărbații puși sub control judiciar, respectiv Constantin Mihai și Marius Silvian Gheorghe, sunt arbitri de fotbal în cadrul Colegiului Județean de Arbitri Vrancea. 
 „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, cu privire la inculpații: 1.Ciuraru Nicușor, 2. Iorgu Juderina, 3.Ferariu Sorinel, zis „Porumbel”, 4. Aruștei Adrian(…)  dispune arestarea preventivă a inculpaților Ferariu Sorinel, Aruștei Adrian, Ciuraru Nicușor, Iorgu Juberina, pentru un interval de 30 zile începând cu data de 10.03.2016 până la data de 08.04.2016 inclusiv. În temeiul art. 230 C.pr.pen, dispunme emiterea mandatelor de arestare. Despre luarea măsurii vor fi încunoștiințate  familiile acestora. Dispune încunoștiințarea autorității competente- Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea, cu privire la minorul Iorgu Florin, aflat în întreținerea inculpaților Ciuraru Nicușor și Iorgu Juberina. Respinge propunerea privind arestarea preventivă pentru inculpații : 1.Ifrim Cătălin, 2.Constantin Mihai ; 3.Gheorghe Marius Silvian, 4. Å¢urcanu Cezar, 5 Ungureanu Ghoerghiță (…) dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru un interval de 30 zile începând cu data de 10.03.2016 până la data de 08.04.2016 inclusiv, pentru inculpații Turcanu Cezar și Ungureanu Gheorghiță. În temeiul art. 221 inculpații sunt obligați să respecte următoarele: -să nu părăsească imobilul în care locuiesc fără permisiunea organului de urmărire penală sau a instanței; -să se prezinte la organul de urmărire penală sau instanță ori de câte ori sunt chemați; -să nu comunice cu ceilalți participanți sau martori. Atrage atenția inculpaților asupra consecințelor încălcării acestor obligații În temeiul art. 227 C.pr.pen și art. 214 C.pr.pen dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru un interval de 60 zile începând cu data de 10.03.2016, pentru inculpații: Ifrim Cătălin, Constantin Mihai, Gheorghe Marius Silvian. Pe durata aplicării măsurii preventive a controlului judiciar fiecare dintre inculpați va respecta următoarele obligații prev.de art. 215 C.pr.pen: a. să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; b.să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței; c. să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, potrivit programului de supraveghere sau când este chemat. d. Supravegherea respectării acestor obligații se va realize de către IPJ Vrancea – Serviciul Supravegheri judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.(…). Cu drept de contestație”, se arată în decizia instanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?