Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Contractul de asigurare socială, șansa de a avea o pensie la bătrânețe


Vrâncenii care muncesc fără forme legale, fie în țară fie în străinătate, sau cei care sunt deja asigurați, dar doresc să-și suplimenteze venitul asigurat, astfel încât la bătrânețe să poată încasa pensii pe măsura cotizării, pot încheia contracte de asigurare socială cu Casa Județeană de Pensii (CJP) Vrancea. Potrivit celor spuse de Monica Moldovan, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea, pe parcursul anului trecut au fost încheiate cu instituția pe care o reprezintă 1.212 contracte de asigurare, iar la această dată, în evidențele casei vrâncene de pensii există 1.324 de astfel de contrate.
„Contractul de asigurare socială poate fi încheiat de orice persoană care dorește să se asigure în sistemul public de pensii, precum și de către orice persoană asigurată obligatoriu care dorește să-și suplimenteze venitul asigurat. Persoana care intenționează să încheie un contract de asigurare socială cu Casa Județeană de Pensii Vrancea se va prezenta personal la sediul instituției cu actul de identitate (în original și fotocopie), care trebuie să fie valabil, și din care să reiasă că are domiciliul sau reședința pe raza județului Vrancea. Contractul de asigurare socială poate fi încheiat și de către un reprezentant al titularului, cu condiția ca acesta să prezinte un act valabil, care să ateste această calitate (tutore, curator sau mandatar), actul său de identitate (în original și fotocopie), și o fotocopie după  actul de identitate valabil al titularului”, a detaliat Monica Moldovan.

Cota contribuției, minim 247 lei lunar

    Contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă, în două exemplare – câte unul pentru fiecare parte și produce efecte de la data înregistrării acestuia la Casa Județeană de Pensii Vrancea. Data înregistrării este data la care persoana interesată sau reprezentantul acestuia a semnat contractul de asigurare socială în prezența funcționarului instituției. „Venitul lunar asigurat este de minim 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și de maxim cinci ori valoarea acestuia. Pentru anul 2016, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.681 lei și, prin urmare, venitul lunar asigurat pentru acest an este de minim 938 lei și de maxim 13.405 lei. Cota contribuției de asigurări sociale începând cu 1 ianuarie 2016 este de 26,3% din venitul lunar asigurat, ceea ce reprezintă o contribuție minimă de plată de 247 lei și de maxim 3.526 lei lunar”, a precizat Monica Moldovan, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea.
    Termenul de plată a contribuției este lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata. Plata se poate efectua în numerar, la casieria  Casei Județene de Pensii Vrancea sau în contul: RO19TREZ69122210304XXXXX,  deschis la Trezoreria Municipiului Focșani, CIF 13590230. În cazul când plata se  face în cont, mijlocul de plată utilizat (ordin de plată, mandat poștal sau foaie de  vărsământ la trezorerie) trebuie să conțină, obligatoriu, următoarele date: numele, prenumele, codul numeric personal al asiguratului, suma și perioada pentru care se face plata.

Stagiul minim de cotizare necesar pensionării este de 15 ani

    Asiguratul poate solicita oricând modificarea venitului lunar asigurat, în limitele stabilite de legislație, caz în care trebuie încheiat un act adițional la contractul de asigurare socială. Persoana asigurată are obligația ca pe parcursul derulării  contractului de asigurare socială să înștiințeze Casa Județeană de Pensii Vrancea  asupra modificărilor survenite în termenii contractului (schimbare nume, adresă, act de identitate, telefon, adresa de e-mail etc.). 
De cealaltă parte, Casa Județeană de Pensii se obligă să plătească prestațiile de asigurări sociale, și anume: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parțială, pensia de invaliditate, pensia de urmaș, ajutorul de deces. „Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public. Stagiul minim de cotizare, atât pentru femei cât și pentru bărbați este de 15 ani. Vârsta standard de pensionare este, în prezent, de 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați. La sfârșitul anului 2013, Guvernul a aprobat ca, începând din 2035, femeile să iasă la pensie la aceeași vârstă cu bărbații, adică la 65 de ani, măsura fiind luată din nevoia de a alinia legislația românească cu legislația europeană”, a declarat Monica Moldovan, precizând că aceste contracte de asigurare încheiate cu CJP Vrancea vin în sprijinul persoanelor care nu au reușit să realizeze stagiul minim de cotizare, și astfel să poată beneficia de o pensie la împlinirea vârstei standard de pensionare.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?