Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Oamenii din Bordești umblă cu SECUREA la ei din cauza „Omului negru“


„Omul negru”, despre a cărui poveste am relatat în ediția de ieri a ziarului nostru, continuă să bage și mai tare spaima în sătenii din Bordești. Descrierea făcută de oamenii din sat este de-a dreptul halucinantă și desprinsă parcă dintr-o altă lume. Persoana de care se face vorbire ar fi un bărbat nu prea în vârstă și îmbrăcat în negru, cu fața acoperită, care și-ar face apariția în zona bisericii din satul reședință a comunei. Acum toată lumea vorbește numai despre acest caz și deja oamenii au început să își ia măsuri de siguranță. Locuitorii din Bordești sunt alarmați și cum vorba circulă din gură în gură mai repede decât vântul, fenomenul apariției bărbatului în negru este un subiect care se discută la fiecare colț de uliță, dar cu teamă. „Toată lumea vorbește acum de povestea asta în sat cu omul negru. Fiecare crede ce vrea, dar ceva este. Eu spun că la câte se întâmplă nu e de joacă. Am văzut atâtea cazuri la televizor și au crezut la început că e de glumit, însă ulterior s-au întâmplat adevărate nenorociri. Mi-a zis o bătrână că s-a spus și la biserică azi (ieri n.r.) să fie lumea mai atentă, mai precaută și să nu deschidă ușa noaptea. Vă dați seama că sunt și oameni în vârstă neajutorați și le este frică în casă”, ne-a spus Mihaela Pavel.
    O altă femeie din sat spune că nu a crezut la început povestea omului negru, însă soțul i-a povestit cum a dat nas în nas cu personajul misterios. De frică nu s-a odihnit toată noaptea, iar când a mers să facă focul la centrala școlii, marți în zori, a luat cu ea o secure să se apere. „Eu nu am crezut povestea asta cu omul negru de la noi din sat. Însă când a început lumea să vorbească despre ce au văzut, mi-a spus și mie soțul pățania lui. Petrică a fost vineri seară la magazinul din sat, când s-a întors era pe înnoptat. Pe ulița noastră în spatele casei parohiale, pe drum era un om îmbrăcat în negru și care stătea cu spatele. Soțul meu i-a dat bună seară, însă aceea persoană nu a răspuns. Când soțul a trecut mai în față, omul în cauză a sărit șanțul și apoi a sărit gardul în curtea casei parohiale pe unde se învecinează locuința Mihaelei Pavel cu casa parohială. Soțul a crezut că o fi Bebe, soțul Mihaelei, însă nu a fost deloc așa. Mi-a fost teamă și luni spre marți nu am putut dormi deloc. Dimineață când am plecat la școală am luat o secure să mă apăr cu ea”, a spus Florența Păunel, femeia de serviciu de la Åžcoala Bordești.
    Bărbatul care a alergat după omul negru a spus că de frică nu își mai lasă fetele pe drum de cum începe să se însereze și nici să mai meargă singure la bunici. „Eu le-am spus la fete că nu mai au voie să stea pe drum când începe să se întunece. Dacă înainte se mai duceau amândouă la mama pe deal, acum nu le mai las. Trebuie să se deslușească într-un fel povestea asta, că prea a băgat lumea în sperieți. Oricum oamenii au început să se teamă destul de mult și le este frică deoarece nu știu cu cine poate avea de-a face”, a spus Marian Moise, bărbatul care a alergat după „omul negru”.
    Subiectul a intrat și în atenția presei centrale, care l-a preluat din Monitorul de Vrancea. Întreaga poveste o regăsiți accesând linkul http://bit.ly/1VHBkr1

21 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?