Gabriel Cotabiță, Ruby și Adrian Despot se numără printre artiștii care vor cânta la Frenchmania, eveniment dedicat muzicii francofone, ce va avea loc la Cinema „Elvira Popescu” din Capitală pe 2 februarie, informează un comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES. Acest proiect derulat de Institutul Francez din România, în parteneriat cu TV5Monde și RFI, a ajuns la cea de-a III-a ediție, după succesele înregistrate în cadrul evenimentelor desfășurate în toamna anului trecut.
Spectacolul din data de 2 februarie oferă prilejul de a încuraja folosirea limbii franceze datorită implicării unor artiști români bine cunoscuți care vor interpreta live piese în limba lui Moliere. Concertul va beneficia de prezența cântărețului și compozitorului Keo, susținător al francofoniei, care va deschide concertul alături de Gabriel Cotabiță, Ruby, Adrian Despot și Alexandra Ungureanu. Proiectul Frenchmania va beneficia de alte trei ediții în cursul acestui an în lunile martie, mai și iunie. Biletele sunt disponibile în avans pe site-ul eventbook.ro, la casieria cinematografului „Elvira Popescu” (Bulevardul Dacia, 77), precum și la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45), Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10) și Hecate (Strada Olari nr. 8).