Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Comportare onorabilă pentru AS United Focşani la Cupa Unirii


Ocupanta locului secund în liga de minifotbal AutoVip Vrancea, formația AS United Focșani a avut o comportare onorabilă la ediția din acest an a Cupei Unirii, turneu național de pregătire care s-a desfășurat în week-end la Iași. Echipa focșăneană, condusă de pe banca tehnică de Florin Măzăreanu, a debutat cu o victorie, 4-1 cu Dafin Iași, apoi în al doilea meci, focșănenii au trecut după executarea loviturilor de departajare de Real Team Souflaki Iași.
În al treilea meci, B&B București s-a dovedit a fi o nucă prea tare pentru gruparea de pe Milcov, iar în ultimul meci din grupa F, AS United Focșani a cedat după executarea loviturilor de departajare în fața echipei Torpedo Chișinău, focșănenii încheiind întrecerea pe locul 4 în grupă. Lotul echipei AS United Focșani a fost format din următorii jucători: Ionuț Toma, Rodinel Stan, Ionuț Olaru, Adrian Porumboiu, Cosmin Pasăre, Cristian Bîra, Ionuț Socol, Nicușor Chirică și Remus Popa.
Rezultatele echipei focșănene: 4-1 cu Dafin Iași, 2-2, 4-3 după executarea loviturilor de la 7 metri cu Real Team Souflaki Iași, 0-2 cu B&B București și 1-1, 2-3 după executarea loviturilor de la 7 m cu Torpedo Chișinău (campioana Republicii Moldova).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?