Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Nereguli la un gater din Vintileasca. Administratorul a fost amendat, iar lemnul confiscat


Polițiștii vrânceni au aplicat mai multe amenzi și au întocmit dosare penale pentru infracțiuni silvice. În perioada 4-10 ianuarie, oamenii legii au continuat activitățile pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice. Astfel, pe data de 4 ianuarie, la ora 17.30, în timpul verificărilor făcute în trafic, pe DN 2 D, la Bolotești,  polițiștii au depistat un bărbat, din comuna Matca, județul Galați, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3,00 m.c. lemn de foc din specia fag, fără a deține documente legale de proveniență (aviz de însoțire). „În cauză a fost dispusă măsura sancționării contravenționale față de conducătorul auto, conform prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010, fiind confiscată cantitatea de 3,00 m.c. lemn de foc din specia fag, care a fost predată în custodia organelor silvice”, spun polițiștii.
    O zi mai târziu, la ora 15.20, polițiștii au depistat pe raza orașului Odobești un bărbat, din comuna Mera, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 1,50 m.c. lemn de foc, fără documente legale de proveniență. Șoferul a fost amendat, iar cantitatea de 1,50 metri cubi lemn de foc a fost confiscată și predată la Ocolul Silvic Focșani. Pe 6 ianuarie, la ora 13.30 „polițiștii focșăneni au depistat în zona podului Trotuș, trei persoane din localitate, în timp ce sustrăgeau 7 arbori din specia salcâm. În urma primelor verificări s-a stabilit faptul că arborii au fost tăiați ilegal din suprafața de pădure proprietate a Ocolului Silvic Panciu-Valea Caregnei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic”, explică oamenii legii.
    Nereguli au fost constatate și la un gater din Vintileasca. Aici s-au găsit lemne, iar administratorul societății nu avea documente de proveniență pentru acestea. Administratorul a fost amendat, iar lemnul confiscat. „La data de 8 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Focșani, au efectuat un control de specialitate la o instalație de prelucrare a materialului lemnos de pe raza comunei Vintileasca. În urma controlului, a fost depistată cantitatea de 10,596 m.c. lemn rotund/de lucru din specia rășinoase, pentru care administratorul societății nu a putut prezenta documente de proveniență (avize de însoțire). Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. k din Legea nr. 171/2010, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 10,596 m.c. lemn rotund din specia rășinoase, care a fost predat în custodia specialiștilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Privat Chiojdeni”, au adăugat oamenii legii.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?