Florin Prunea, președintele echipei de fotbal CSMS Iași, continuă războiul cu Federația Română de Fotbal și cu președintele ei, vrânceanul Răzvan Burleanu și trage un nou semnal de alarmă. „Noua conducere a FRF nu face absolut nimic pentru fotbalul românesc. Multe cluburi cu tradiție dispar și sunt multe dezafilieri. Veți vedea anul acesta câte echipe vor mai fi în Liga a 2-a și în Liga a 3-a. Actuala conducere vine din afara fotbalului. Președintele actual este într-o permanentă campanie electorală și vine dintr-o lume subterană. Ai impresia că a fost pus acolo ca să distrugă fotbalul românesc. Regulamentele FRF nu sunt respectate, iar statutul FRF este călcat în picioare. Nu se respectă nimic. Nici un președinte nu a făcut așa ceva. FRF este la un pas de faliment. Are multe procese, cu mine, cu Mircea Sandu, cu Adrian Mititelu, și poate avea mari probleme financiare. Federația a avut noroc cu banii pe care i-a primit de la UEFA, pentru calificarea la EURO. Cele 8 milioane de euro par mulți bani, dar este o sumă mică. De exemplu, dacă Mititelu câștigă procesul cu FRF, trebuie să primească 20 de milioane de euro. Astfel, FRF ar ajunge într-un apartament cu trei camere sau riscă să se desființeze”, a spus Prunea la postul de televiziune DolceSport.