Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

DJST Vrancea îi premiază pe cei mai buni sportivi ai judeţului


Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) în colaborare cu Inspectoratul Åžcolar Județean organizează Gala Sportului Vrâncean 2015. În cadrul acestui eveniment vor fi premiați cei mai merituoși sportivi și antrenori ai județului. Acesta se va desfășura miercuri, 16 decembrie, ora 14.30 la sala mică a Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” din municipiul Focșani. În cadrul festivității vor fi premiați laureații sportului la nivelul județului Vrancea, în baza performanțelor obținute la competițiile sportive naționale și internaționale în anul 2015, astfel:
– sportivi discipline olimpice
– sportivi discipline neolimpice
– antrenori
– asociații județene pe ramură de sport
– jocuri sportive
-profesori educație fizică și sport din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.
    Totodată se vor înmâna distincții oficialităților locale și județene pentru implicarea și susținerea fenomenului sportiv, cât și reprezentanților mass-media. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea va premia cu diplome, trofee și echipament sportiv laureații acestui eveniment. Pe această cale invităm toți iubitorii sportului să fie alături de laureații acestui eveniment, care reprezintă cu cinste și mândrie județul Vrancea în întrecerile sportive naționale și internaționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?