Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Numai cinci cluburi şi baruri din Vrancea au avizul pompierilor


Doar cinci cluburi și discoteci din Vrancea au solicitat și obținut autorizație de securitate la incendiu, au anunțat pompierii. Patru dintre acestea sunt din Focșani, iar unul este în Păunești. Pompierii spun că aceste autorizații de securitate sunt obligatorii pentru construcțiile care au o suprafață mai mare de 200 metri pătrați și au destinație de comerț, cultură sau turism. Ori, în Focșani sunt mai multe clădiri cu suprafață de peste 200 metri pătrați unde sunt amenajate cluburi, restaurante, discoteci. Numai dacă sunt numărate localurile unde au loc nunți și botezuri în Focșani și numărul lor depășește pe cel al locațiilor autorizate de pompieri. În schimb, alte firme care au ca destinație comerț, cultură sau turism și au aria desfășurată mai mică de 200 mp, nu se supun avizării/autorizării din punct de vedere al securității la incendiu.
    Pentru a verifica modul în care patronii respectă legislația privind securitatea la incendiu și protecția civilă, pompierii vrânceni au derulat mai multe controale în ultimele luni. Un raport oficial arată că, de la începutul acestui an, „Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Vrancea a desfășurat 38 controale la operatorii economici cu spații destinate alimentației publice (baruri, discoteci, cluburi), ocazie cu care s-au aplicat sancțiuni contravenționale, dintre care 105 avertismente și 33 amenzi,în cuantum de 85000 lei”. „Conform prevederilor legale (Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor), verificările s-au efectuat la operatorii economici existenți în evidența inspectoratului județean pentru situații de urgență, care au solicitat obținerea avizului/autorizației de securitate la incendiu”, se arată într-un răspuns trimis de conducerea ISU Vrancea la o solicitare a „Monitorului de Vrancea”.
    Pompierii au descoperit mai multe nereguli la firmele verificate. De exemplu, unii patroni nu au solicitat avizul se securitate la incendiu, nu au organizat și desfășurat activitatea de apărare împotriva incendiilor. Pompierii au constatat reducerea căilor de evacuare prin depozitarea diferitelor mărfuri pe acestea dar și faptul că utilizarea instalațiilor electrice se realizează, în unele cazuri, cu defecțiuni și improvizații și fără a fi protejate corespunzător față de materiale combustibile iar ușile de pe căile de evacuare au sensul de deschidere invers sensului de deplasare spre exterior. În urma controalelor s-a constatat și că nu s-a asigurat întocmirea registrului de control la instalațiile de stingere a incendiilor cu hidranți interiori, nu s-au verificat mijloacele de apărare împotriva incendiilor cu personal calificat, nu s-a asigurat echiparea cu sistem de iluminat pentru evacuare, nu se verifică periodic instalațiile de punere la pământ a electricității statice, planurile de evacuare nu sunt afișate în locuri vizibile și pe căile de acces astfel încât să poată fi cunoscute de utilizatori.

Pompierii pot dispune oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor

    Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență spun că „autorizațiile de securitate la incendiu se emit după efectuarea recepției la terminarea lucrărilor, la darea în exploatare a construcțiilor sau amenajărilor noi, pe baza documentelor prevăzute de Ordinul MAI nr. 3 din 6 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu și protecția civilă (documentele necesare regăsindu-se în Anexa nr. 1)”. „Asigurarea climatului de siguranță la nivelul comunității rămâne obiectivul prioritar al instituției noastre. Crearea culturii de securitate se materializează prin derularea unor suite de activități preventive cum ar fi verificarea activității de apărare împotriva incendiilor la instituții/autorități și operatori economici, instruiri și exerciții, prin intermediul cărora se fundamentează regulile și modul de comportare specifice tipurilor de situații de urgență. În baza planificărilor care stau la baza derulării activităților, inspectorii de prevenire execută periodic controale de verificare și îndrumare pentru constatarea și eliminarea potențialelor elemente generatoare de risc pentru beneficiari”, se arată în răspunsul trimis de conducerea ISU Vrancea.
    Aceștia precizează că avizarea, respectiv autorizarea privind securitatea la incendiu sunt oligatorii pentru încăperile sau grupurile de încăperi, definite conform reglementărilor tehnice specifice domeniului securității la incendiu ca „săli aglomerate”, amplasate în clădiri independente sau în clădiri cu funcțiuni mixte, indiferent de aria construită, regimul de înălțime ori destinație dar și pentru clădiri sau spații amenajate în clădiri, având destinația de alimentație publică, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 200 metri pătrați. În cazul construcțiilor care nu au această autorizație, noile modificări legislative permit pompierilor să dispună oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor respective.

Au închis barul de frica inspectorilor

    Verificări la cluburi și baruri au fost efectuate și de comisarii Protecției Consumatorilor din Vrancea. Aceștia au verificat modul de informare a consumatorilor în cadrul serviciilor prestate și la comercializarea alimentelor și băuturilor, modul de afișare a prețurilor, amenajarea spațiilor speciale pentru fumători, legalitatea funcționării unităților, existența registrului unic de control. Au fost constatate abateri la 6 unități din cele 7 verificate. Cele mai multe firme, cinci, nu respectau prevederile Legii 349/2002 referitoare la restrângerea fumatului în spații publice închise, respectiv s-a constatat faptul că era permis fumatul, deși nu existau spații special amenajate pentru fumat care să respecte condițiile obligatorii impuse de Lege, adică să reprezinte cel mult 50% din suprafața totală destinată consumatorilor, să fie izolate complet de restul spațiului, să fie marcate corespunzător ca spații în care este permis fumatul.
    Operatorii economici au fost sancționați pentru această abatere cu câte o amendă contravențională, valoarea totală a amenzilor fiind de 1550 lei. De asemenea, „la un cafe-bar din Focșani s-a constatat afișarea ilizibilă din exterior a orarului de funcționare (9.00 – 24.00) și nerespectarea acestuia, la momentul controlului lucrătorii declarând că unitatea era închisă, deși era înainte de ora 24.00. Pentru nerespectarea orarului de funcționare, persoana responsabilă a fost sancționată cu amendă de 200 lei”. „În cadrul controalelor efectuate s-a urmărit și legalitatea funcționării, constatându-se că au fost deja efectuate controale referitoare la aceasta, începând cu 31.10.2015, de către reprezentanții ISU Vrancea și de către inspectorii Primăriei Municipiului Focșani. Pentru abaterile constatate de comisarii CJPC Vrancea, s-au dispus măsuri de remediere a deficiențelor, stabilindu-se termene de soluționare, urmând ca la expirarea acestora să verificăm dacă abaterile au fost eliminate”, a precizat comisarul șef adjunct al Comisariatului Protecției Consumatorilor din Vrancea, Dumitru Dilă. 

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?