Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Pădure FURATĂ cu ajutorul angajaților de la OCOLUL SILVIC


Din pădurile Vrancei se fură continuu, în multe cazuri cu acordul angajaților Ocoalelor Silvice. Este și cazul unui angajat al Ocolului Silvic Obștea Tulnici, tehnician silvic F. F., care l-a ajutat pe un agent economic să taie mai mulți copaci decât ar fi trebuit. Cu mult mai mulți, susțin polițiștii. Aceștia spun că s-au tăiat 228 de copaci, dar s-au trecut în carnetul inventar doar 97. În acest caz, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Nu a fost singura ilegalitate constatată în timpul verificărilor efectuate de polițiști și specialiști silvici în perioada 26 octombrie-1 noiembrie, dosare penale fiind întocmite și pe numele altor persoane. În alte situații s-au dat doar amenzi, după cum se arată într-o informare a IPJ.

    Un tehnician silvic de la Ocolul Silvic Obștea Tulnici este bănuit că a ajutat un agent economic din localitate să taie mai mulți copaci decât ar fi trebuit. Potrivit oamenilor legii, F. F. ar fi menționat în carnetul inventar al unei partizi cifra de 97 de arbori, când de fapt s-au tăiat cu mult mai mulți. „La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din Tulnici, împreună cu specialiști silvici, au stabilit că un bărbat, din cadrul Ocolului Silvic Obștea Tulnici, a menționat în carnetul de inventar al unei partizi un număr semnificativ mai mic de arbori decât în realitate, favorizând agentul economic să obțină fără drept o cantitate mai mare de masă lemnoasă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, fapte prevăzute și pedepsite de art. 297 și art. 321 din Codul Penal”, a transmis subcomisar Bogdan Toader, de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea.
    Nu doar inginerul silvic este cercetat penal, ci și un angajat al societății favorizate. Astfel, „un bărbat din localitate, angajat al unei societăți, a tăiat fără drept 27 arbori din speciile rășinoase și foioase, din pădurea proprietate a Obștii de Moșneni Tulnici. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic”.
    Acesta nu este singurul dosar întocmit în timpul controalelor efectuate în ultima săptămână, mai exact în perioada 26 octombrie – 1noiembrie. Probleme au fost descoperite și la Nistorești, unde „în cursul lunii octombrie 2015, polițiștii din Nistorești, împreună cu specialiști silvici din cadrul Ocolului Silvic Năruja, au efectuat un control în suprafața de teren cu vegetație forestieră proprietate a comunei Nistorești, punctul «Mordanu». Cu această ocazie a fost depistată cantitatea de 69,613 mc. lemn rotund din specia rășinoase, despre care s-a stabilit că provine din tăierea ilegală de arbori din specia rășinoase, săvârșită de 3 bărbați, toți din comuna Nereju. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic. De asemenea, s-a dispus confiscarea cantității de 69,613 mc. lemn rotund din specia rășinoase”, a adăugat subcomisar Toader.

   Autoutilitară burdușită cu lemne

    În alte cazuri, persoanele prinse au primit amenzi și au rămas fără lemne. Astfel, un bărbat din Mera a fost oprit în trafic la Focșani, în timp ce conducea o mașină încărcată cu lemne. În urma verificărilor a rezultat că șoferul nu avea aviz de însoțire pentru materialul lemnos din mașină. „La data de 27 octombrie a.c., ora 07.00, polițiștii focșăneni au depistat pe raza municipiului Focșani, un bărbat, din comuna Mera, în timp ce transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 3 mc. lemn de foc din specia fag, fără a deține documente legale de proveniență (aviz de însoțire). Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 171/2010 și s-a dispus confiscarea cantității de 3,00 mc. lemn de foc din specia fag”, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliției.
    Același lucru i s-a întâmplat și unui alt șofer, care a fost oprit în trafic la Răcoasa. El avea în mașină cantitatea de 2,50 mc lemn de foc și nu le-a putut arăta polițiștilor avizul de însoțire, pentru că nu avea așa ceva. Și lui i s-a dat o amendă și i s-a confiscat lemnul de foc din specia fag. De asemenea, „la data de 28 octombrie a.c., ora 12.30, polițiștii din Străoane au depistat pe DN 2L, un bărbat, din localitate, în timp ce transporta cu un atelaj hipo cantitatea de 1,00 mc. lemn de foc din specia fag fără documente legale de proveniență. Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. 1 lit. b din Legea nr. 171/2010, fiind confiscată cantitatea de 1,00 mc. lemn de foc din specia fag”, au adăugat oamenii legii. Tot fără lemne, mai exact cherestea, a rămas și un bărbat din Nereju, care a fost oprit în trafic la Vidra. În autoutilitară avea cantitatea de 7,50 mc cherestea și nu avea aviz de însoțire. Amendă i s-a mai dat și unui bărbat din Spulber care, „la data de 26 octombrie a.c., transporta cu o autoutilitară pe un drum forestier cantitatea de 18,653 m.c. lemn rotund din specia rășinoase, fără a deține documente legale de proveniență (aviz de însoțire). Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin.1 lit. b și art. 21 lit. k din Legea 171/2010”, au adăugat oamenii legii.
    În timp ce unii s-au supus măsurilor, alții au refuzat categoric să facă acest lucru. Este cazul unui bărbat din Tănăsoaia, care nu a vrut să ducă lemnul supus confiscării în locul indicat de polițiști. „La data de 29 octombrie a.c., ora 15.30, polițiștii din Tănăsoaia au depistat pe DJ 241, un bărbat, din comuna Tănăsoaia, în timp ce transporta cu un tractor cantitatea de 3,17 m.c. din specia tei fără documente legale de proveniență (aviz de însoțire). Totodată, conducătorul auto a refuzat să transporte materialul lemnos supus confiscării la locul indicat de către organul constatator, fapt pentru care s-a procedat la sancționarea contravențională a acestuia pentru încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b și 8 art. 21 lit. k din Legea nr. 171/2010”, a mai spus subcomisar Toader.

   Lemn tăiat fără drept și apoi vândut

    În timp ce unii taie un copac pentru că nu au cu ce se încălzi, alții îi taie pentru a vinde lemnul și a face rost de bani. Este cazul unui bărbat din Ruginești, care a tăiat patru copaci și a vândut materialul lemnos rezultat. „La data de 31 octombrie a.c., ora 16.00, polițiștii din Ruginești s-au sesizat cu privire la faptul că în cursul lunii octombrie 2015, un bărbat, din localitate, a taiat fără drept și sustras un număr de 4 arbori din suprafața de teren cu vegetație forestieră proprietate privată, situată pe raza administrativ-teritorială a comunei Ruginești, materialul lemnos rezultat în urma tăierii fiind oferit spre vânzare. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic”, a mai spus subcomisar Toader.
    Dosar penal s-a mai întocmit și pe numele unui bărbat din Bordești, care ar fi fost prins în timp ce sustrăgea de pe pășunea împădurită aparținând unui localnic  șapte arbori esență carpen. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că materialul lemnos a fost tăiat în mod ilegal. „În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic”, precizează polițiștii.
    De asemenea, polițiștii din Vizantea Livezi s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat din localitate a tăiat fără drept și sustras un număr de 8 arbori din specia carpen din suprafața de teren cu vegetație forestieră situată în satul Vizantea Mănăstirească, punctul „Sub Hațaș”. Și pe numele lui s-a întocmit dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?