Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672
Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672

Turneul Campioanelor câştigat de o poloneză


Poloneza Agnieskza Radwanska a câștigat pentru prima oară în cariera sa Turneul Campioanelor la tenis, reușind să o învingă în trei seturi, 6-2, 4-6, 6-3, pe cehoaica Petra Kvitova, ieri la Singapore, în finala acestei competiții, la care au fost prezente cele mai bune opt jucătoare ale lumii. Radwanska (26 ani) devine astfel una dintre puținele jucătoare din circuitul profesionist care își trece în palmares acest trofeu fără să fi câștigat anterior vreun turneu de Mare Åžlem. Ea a reușit să o elimine în faza grupelor pe principala favorită, românca Simona Halep, în fața căreia s-a impus joi cu 7-6 (5), 6-1).
Adversara sa din finală, Petra Kvitova (25 ani), dublă campioană la Wimbledon (2011, 2014), a ratat ocazia de a se impune pentru a doua oară în cariera sa la Turneul Campioanelor, pe care l-a mai câștigat în 2011, la Istanbul, după o finală cu belarusa Victoria Azarenka (7-5, 4-6, 6-3). „În urmă cu câteva săptămâni nici nu știam dacă mă voi afla aici, iar acum sunt foarte mândră de ceea ce am realizat. Sunt foarte fericită, este prima mea finală la acest turneu și primul meu titlu, ce mi-aș mai putea dori?”, a declarat Radwanska după victorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?