Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Dosar penal pentru UCIDERE DIN CULPĂ în cazul femeilor şi copilelor moarte în pădure


Polițiștii continuă cercetările în cazul celor patru persoane moarte în pădure, la Poiana Cristei. Potrivit comisarului șef Daniel Popescu, șeful  Compartimentului „Urmăriri” din cadrul Serviciului de Investigații Criminale „s-a deschis dosar penal de moarte suspectă, cercetările fiind efectuate sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”. În ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, aceasta este denumirea din Codul Penal, putând fi vorba de sinucidere, accident sau ucidere de către o altă persoană. Potrivit anchetatorilor, cercetările trebuie să lămurească mecanismul de producere a morții celor patru persoane.
    Polițiștii ne-au spus că toate investigațiile efectuate până acum arată că moartea s-a datorat hipotermiei și epuizării, practic fiind vorba despre o moarte accidentală, în condițiile în care în noaptea în care se presupune că au murit Dumitra Iordache, de 44 de ani, sora ei, Elena Iordache, de 41 de ani, și fetele Dumitrei, de 14, respectiv 3 ani, a plouat torențial, bătea vântul, iar temperatura era extrem de scăzută.
    În timp ce ancheta continuă, Elena, femeia găsită moartă la o săptămână de la dispariție, în apropiere de satul Mahriu, din Poiana Cristei, va fi condusă astăzi pe ultimul drum. Ea va fi îngropată la Cârligele, lângă sora și nepoatele sale.
    Reamintim că cele patru au plecat de la Poiana Cristei la Cârligele prin pădure, dar nu au mai ajuns la destinație. Dispariția a fost sesizată o zi mai târziu, cadavrele Dumitrei și ale fiicelor ei fiind găsite pe 13 octombrie. Elena a fost găsită moartă pe 19 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?