Ediția: Duminică 15 Iunie 2025 Nr. 6898

Bugetul judeţului Vrancea a fost rectificat


Bugetul Județului Vrancea și al Centrului Cultural Vrancea a fost rectificat, urmând ca Centrul Cultural să primească 200 de mii de lei. Banii vor fi alocați pentru organizarea Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2015”. „«Festivalul Internațional  al Viei și Vinului Vrancea Bachus»  a ajuns în acest an la a XXIII -a ediție. Pentru ediția din anul 2015 Consiliul Județean Vrancea în parteneriat  cu Primăria Municipiului Focșani și Centrul Cultural Vrancea au propus un program de activități care include evenimente variate cu implicarea a cât mai mulți producători autohtoni, dar și producători de peste hotare în vederea dezbaterii unor probleme comune privind viticultura. Pentru finanțarea activităților cuprinse în programul Festivalului, Centrul Cultural Vrancea a solicitat alocarea sumei de 200 mii lei. În urma analizei contului de execuție a rezultat că „Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Est pentru Situații de Urgență” a restituit  Județului Vrancea suma de 290 mii lei ce reprezintă contribuția județului neutilizată în cadrul proiectului „Achiziționare echipamente specifice pentru îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență, acordării asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat” din care propunem ca suma de 200 mii lei să fie alocată Centrului Cultural  Vrancea”, se arată în referatul care însoțește proiectul de hotărâre. Åži de această dată, consilierii PNL și PDL au votat împotriva proiectului de hotărâre, deci împotriva unei manifestări care promovează munca de peste an a viticultorilor vrânceni. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?