O mașină cu numere de Vrancea a fost implicată aseară, într-un accident în lanț la Buzău. Tragedia, soldată cu un mort și șase răniți, între care și trei copii, s-a produs pe raza localității buzoiene Cioranca. În accident au fost implicate patru mașini, una dintre ele cu numere de Vrancea, în care se aflau un bărbat, o femeie și o tânără, care nu au fost răniți.
Potrivit presei locale, un șofer, care venea dinspre Buzău, ar fi depășit un utilaj agricol, moment în care a intrat în coliziune cu două mașini care circulau din sens opus. Ulterior, o mașină aflată în spatele autoturismului care a efectuat depășirea, s-a ciocnit cu una din cele trei mașini implicate în accident. În urma accidentului, șoferul mașinii care a făcut depășirea neregulamentară a fost rănit grav, rămânând prins între fiarele mașinii. El a fost scos din autoturism de pompierii de la descarcerare, iar la scurt timp a decedat. Celalte șase victime, între care și trei copii, se aflau într-una dintre mașinile implicate în accident cu care a intrat în coliziune autoturismul condus de șoferul care a decedat.
Potrivit presei locale din Buzău, persoanele care se aflau în mașina cu numere de Vrancea nu au pățit nimic, acestea povestindu-le jurnaliștilor cum s-a întâmplat accidentul.