Ediția: Miercuri 11 Iunie 2025 Nr. 6896

Suspiciune de trichineloză la Dumbrăveni


O persoană suspectă de trichineloză a ajuns, ieri, la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Focșani, cu simptomele specifice acestei boli după ce ar fi consumat carne cumpărată din Dumbrăveni. Persoana nu a dorit să rămână internată în spital iar medicii focșăneni au spus că după ce i s-au prelevat probe i s-a prescris un tratament specific la domiciliu. Cazul a fost semnalat la Direcția de Sănătate Publică și la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. A fost formată o echipă mixtă formată din reprezentanți ai celor două instituții care au început deja o anchetă pentru a stabili posibilele cauze. Deocamdată nu se știe dacă este vorba despre trichineloză iar medicii așteaptă să primească rezultatele probelor de ieri. „După ce rezultatele probelor prelevate vor fi gata, se va ști dacă persoana respectivă este sau nu infectată cu trichineloză”, ne-au spus reprezentanții DSP Vrancea. Surse oficiale ne-au precizat că ancheta este îngreunată și de faptul că persoana respectivă nu are documente pentru produsele alimentare și, practic, nu poate dovedi proveniența lor. „Am demarat o anchetă împreună cu DSP în acest caz pentru a stabili dacă se confirmă sau se infirmă existența acestei boli. Deocamdată este o suspiciune, până când primim rezultatele analizelor”, ne-a spus directorul DSVSA, Necula Botezatu.
    Ar fi pentru a doua oară în acest an când la Spitalul din Focșani vin persoane diagnosticate cu trichineloză. În această primăvară, patru persoane au fost diagnosticate cu trichineloză, după ce au mâncat produse din carne de mistreț.

   Trichineloza poate ucide
 

    Specialiștii spun că trichineloza este o boală parazitară, care apare la porci, dar sunt frecvente îmbolnăvirile și la om, în urma consumului de carne de porc infestată, cu urmări foarte grave. Diagnosticul parazitologic este pus prin examinarea la microscop a mai multor bucăți de carne de la animalul sacrificat, prelevate din diferite părți ale corpului, în general din părțile bine vascularizate. Infestarea cu acest parazit determină tulburări severe de tip encefalită, miocardită, mielită și tulburări de conducere. Practic, sunt atinse centrele vitale ale organismului, respectiv sistemul nervos central, măduva spinării și inima. Gravitatea bolii este dată și de cantitatea de larve care se găsește în carnea consumată. Incubația bolii la om este de 9-18 zile. Inițial, bolnavii prezintă dureri abdominale, lipsa poftei de mâncare, greață, diaree. Apoi, apar durerile musculare, slăbiciuni și dificultăți la mers, mestecat, înghițit, respirat. Mușchii devin tumefiați și pot apărea și erupții pe piele. Temperatura poate crește până la 38-40 grade, timp de mai multe zile.
        Trichineloza este o boală care poate fi prevenită. De aceea, se recomandă consumul cărnii și al produselor din carne verificate. Dacă sacrificarea are loc în gospodărie, este obligatoriu examenul trichineloscopic. De asemenea, o măsură sigură pentru distrugerea larvelor este prelucrarea termică suficientă prin fierbere sau frigere a cărnii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?