Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

GALERIE FOTO: Peste 300 de copii au fost Prietenii Muzeului la ediţia din acest an


Peste trei sute de copii au participat la cel puțin o activitate organizată anul acesta în cadrul proiectului educațional „Prietenii muzeului” organizat de Muzeul Vrancei. Premierea copiilor, profesorilor și voluntarilor care au participat la acest proiect a avut loc, ieri dimineață, la sediul Muzeului Unirii din Focșani. Proiectul s-a derulat în perioada iulie-septembrie 2015 iar numărul mare de participanți, peste 300, din care 91 au participat la cel puțin cinci activități, indică succesul acestui proiect educațional devenit o tradiție în fiecare vară. Copiii au așteptat nerăbdători momentul premierii, fie așezați pe scaune, iar alții direct pe mochetă. Înainte de premierea copiilor a fost prezentat un filmuleț cu aspecte din cele nouă săptămâni de activitate și a avut loc un program artistic pregătit de copiii Åžcolii din Suraia. „Să fim alături unii de alții, să realizăm lucruri bune. Ne bucurăm de faptul că an de an sunteți aproape de noi. Noi suntem și vom fi alături de voi în orice inițiativă pe care o veți avea, fie individuală, fie la nivel de unitate școlară”, a spus istoricul Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancei, inițiatorul proiectului. 
     A urmat ceremonia de înmânare a diplomelor de merit și a sacoșelor cu dulciuri pentru cei mici. Diplome au mai primit cadrele didactice și voluntarii care s-au implicat în derularea activităților din proiect. În cadrul proiectului „Prietenii muzeului” au fost programate vizitarea Muzeului de istorie și arheologie și a Muzeului de Åžtiințele Naturii din Focșani. Au fost și vizite la Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță” din Dragosloveni, la Mănăstirea Dălhăuți, la secția de etnografie din Crângul Petrești sau la Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu”. La începutul lunii august a avut loc o excursie tematică, „Drumul de glorie al armatei române”, când au fost vizitate mausoleele Mărășești, Mărăști, Soveja. În a doua jumătate a lunii august a avut loc excursia tematică la Iași, „Prin vechea capitală a Moldovei”. Au fost vizitate obiective precum Muzeul Unirii, mănăstirea „Trei ierarhi”, Catedrala Mitropolitană „Cuvioasa Parascheva”, Parcul Copou, Grădina Botanică. Coordonatorii proiectului au fost muzeografii Muzeului Unirii, Corina Duca, Laura Grădeanu și Mihăiță Negrei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?