Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

GALERIE FOTO: A fost deschis Centrul de Informare şi Promovare Turistică din Focşani


Centrul Național de Informare și Promovare Turistică din municipiul Focșani a fost inaugurat, ieri, de admnistrația locală din municipiu. Panglica a fost tăiată de viceprimarul Gabriel Necula, vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare și subprefectul Cristi Misăilă. Sediul Centrului se află în una dintre clădirile nou realizate la marginea parcului central, chiar lângă parcare. Este ușor de recunoscut după firma luminoasă cu logo România și borna care semnalizează acest obiectiv. Viceprimarul Gabriel Necula ne-a spus că investiția este benefică pentru municipiul Focșani deoarece oferă turiștilor informații atât despre obiectivele care pot fi vizitate dar și informații utile despre muzee, hoteluri, restaurante. „Este un proiect benefic pentru urbea noastră, care sperăm să ne aducă un număr cât mai mare de turiști în municipiu. Prin proiect au fost asigurate și două locuri de muncă. Au fost realizate un site, o aplicație pentru smartphone, pliante care pot fi consultate de cei care vizitează Focșaniul”, ne-a spus viceprimarul Necula. Centrul a fost realizat de Primăria Focșani printr-un proiect finanțat din fonduri europene și oferă informații turiștilor care doresc să viziteze Focșaniul.
    Obiectivele principale au fost realizarea unui site web (www.focsani-turism.info), a unei baze turistice, a unei aplicații interactive pentru telefoane mobile inteligente. Prin proiect au fost realizate 10000 de broșuri bilingve (română și engleză). Proiectul a fost realizat și cu ajutorul reprezentanților pensiunilor, restaurantelor și firmelor de turism din Focșani. Proiectul Centrului are o valoare de peste 316 mii lei, din care contribuția nerambursabilă de 302 mii lei. Licitația a fost câștigată de o firmă din Baia Mare, iar termenul de finalizare a fost luna august 2015. Baza de date conține informații importante pentru orice turist care vrea să viziteze Focșaniul. Sunt prezentate resursele turistice, cu program de lucru, tarife și galerie foto. Tot aici sunt informații despre hoteluri, pensiuni, restaurante, cu link-uri la paginile acestora de internet. De asemenea, sunt prezentate traseele turistice, căile de acces, adresele utile din localitate precum primărie, spitale, puncte de prim ajutor, poliție.

    Aplicație despre Focșani pentru smartphone

            Noutatea acestui proiect este aplicația care oferă informații despre Focșani pe telefoanele inteligente. Aplicația este funcțională pe telefoane mobile, tablete și orice alt dispozitiv mobil care are ca sistem de operare Android sau iOS și facilitează diseminarea informațiilor despre diferite obiective turistice, informații utile despre posibilități de cazare și masă, despre mijloace de transport etc.. Aplicația are rolul de a identifica prin intermediul GPS-ului sau a unor coduri tipărite, precum codurile QR sau bare, principalele obiective turistice din oraș. Fiecare obiectiv turistic are amplasată la intrare o tăbliță cu un cod QR sau de bare, care sunt utile atunci când coordonatele GPS nu pot fi preluate cu exactitate din cauza nivelului scăzut de semnal. După citirea codului sau pe baza coordonatelor GPS și a busolei, aplicația va face o prezentare a obiectivului turistic ales, cu istoricul acestuia și alte informații generale. Fiecare element din interiorul unui muzeu poate fi prevăzut cu un cod QR sau de bare, pe baza cărora aplicația va identifica obiectul și va prezenta o descriere.
            Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5: Dezvoltarea Durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.3: ,,Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică”, Operațiunea – Crearea Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) și dotarea acestora.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?