Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Șoferi grăbiți lăsați fără permise de conducere


Aproape 500 de șoferi au fost amendați săptămâna trecută pentru că au condus cu viteză, iar câțiva dintre ei au rămas și fără permise de conducere pentru că au depășit limitele legale de viteză cu peste 50 de kilometri pe oră. Este și cazul unei șoferițe din București, care și-a condus mașina, la Mărășești, cu o viteză de 115 kilometri pe oră. „În săptămâna 17-23 august a.c., la nivelul județului s-a desfășurat o acțiune pentru reducerea victimizării în rândul conducătorilor auto și al pasagerilor, respectiv pentru respectarea regulilor privind regimul legal de viteză. S-a acționat pe toate drumurile naționale din județ, iar la acțiune au participat polițiști de poliție rutieră și ordine publică. În timpul acțiunii au fost aplicate 480 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitelor legale de viteză și au fost reținute 13 permise de conducere. De asemenea, alte 32 de permise au fost reținute pentru alte abateri, printre care și efectuarea unor depășiri neregulamentare. Totodată, au fost constatate și șase infracțiuni în aceste cazuri fiind întocmite dosare penale”, ne-a declarat comisarul șef Adrian Huzum, de la Serviciul Rutier Vrancea.
    Printre șoferii care au rămas fără permise pentru că au circulat cu viteză mare se numără și Gheorghe I., din Focșani, care și-a condus Fordul pe șoseaua de centură a municipiului cu 125 kilometri pe oră. În aceeași situație se află și Ionela Tinuța B., din București, a cărei mașină a intrat în raza de acțiune a aparatului radar cu o viteză de 114 kilometri pe oră la Mărășești. Tot cu 114 kilometri pe oră și-a condus mașina  și Ionuț Cătălin T., iar Neculai C. rula cu o viteză de 115 kilometri. Ambii au fost opriți la Popești.
    Depășirea limitelor legale de viteză și viteza neadaptată la condițiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. Polițiștii le recomandă celor aflați la volan să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze o distanță corespunzătoare față de autovehiculul din față și să sporească atenția atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?