Ediția: Sâmbătă 7 Iunie 2025 Nr. 6894

Noi perspective în studierea originii genetice a obezității


Cercetători americani au identificat gene-cheie în metabolismul care controlează mecanismul de ardere sau stocare a grăsimilor din organism, această descoperire putând duce la o nouă abordare în tratarea obezității, informează AFP. Oamenii de știință, printre care cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT), a căror lucrare a fost publicată joi în versiunea online a ‘New England Journal of Medicine’, amintesc că 44% din populațiile europene sunt predispuse genetic la obezitate ca purtători ai variației genetice FTO, descoperite în urmă cu câțiva ani de cercetătorii britanici.
Până acum nu se cunoștea însă mecanismul de acțiune al acestei variante, numite ‘gena obezității’, subliniază ei. „Studii anterioare au încercat sa descopere relația dintre mutația genei FTO și reglarea apetitului sau predilecția de a face exerciții fizice și controlul creierului”, a explicat Melina Claussnitzer, profesor la catedra de științe informatice a MIT, unul dintre co-autorii studiului. „Cu toate acestea, examinarea a peste o sută de țesuturi adipoase umane și a unor tipuri de celule de grăsime indică faptul că nu există nici o legătura cu creierul și că mecanismul genetic se află în primul rând în celulele de țesut adipos și nu în creier”, a adăugat sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?