Ediția: Joi 24 aprilie 2025 Nr. 6863
Ediția: Joi 24 aprilie 2025 Nr. 6863

Străzile reabilitate din Vîrteşcoiu, inaugurate de Ziua comunei



    Primăria și Consiliul Local Vârteșcoiu vor organiza sâmbătă și duminică, în perioada 15-16 august 2015,  ediția a III-a a Zilelor Comunei. Ediția din acest an cuprinde lansări de carte, premierea elevilor cu performanțe la învățătură, a cuplurilor de aur, inaugurarea unor obiective din satele Faraoanele și Vârteșcoiu, iar seara locuitorii din Podgorie sunt invitați la un spectacol de muzică și voie bună. Manifestările din acest an se vor desfășura în satul Faraoanele și vor debuta sâmbătă la orele 15 cu inaugurarea Școlii din Faraoanele, premierea elevilor și a cuplurilor de aur. Manifestările vor continua cu inaugurarea străzilor Gh. Pastia, Olanelor, Garofiței, Matului, M. Eminescu și Troiței. „A fost finalizată asfaltarea străzilor Matului și Troiței prin Programul Național de Dezvoltare Locală, urmând ca în cursul acestei luni să fie terminate lucrările de amenajare a șanțurilor, acostamentelor și marcajelor rutiere la toate cele 7 străzi modernizate în 2014 și 2015. Dorim să oferim posibilitatea micilor producători viticoli să-și pună în valoare produsele muncii, turiștilor să poată circula în voie pe arterele comunei, iar tinerilor să se stabilească în localitate și să dezvolte afaceri în sectorul terțiar. Doresc să mulțumesc președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în numele cetățenilor comunei pentru sprijinul acordat dezvoltării localității Vârteșcoiu”, a declarat Viorel Mârza, primarul comunei Vârteșcoiu.
    Tot sâmbătă, de la orele 16.30, în sala de festivități a Școlii din localitate va fi prezentat Istoricul comunelor Vârteșcoiu și Faraoanele (autor Marius Crângaș), va fi lansat volumul de versuri al profesorului Costel Florea, iar de la orele 17.00 va începe un programul artistic susținut de artiștii Liliana Dima, Alin Nica & Cristina, Marcel Chipaila, Delice, Adelina, Crăițele,Veronica Geamănu, Elisabeta Turcu și Carmen Pasăre.
    Duminică, cea de a doua zi a manifestărilor, va debuta cu întreceri sportive pe terenul de sport din Vârteșcoiu, iar între orele 15.00 și 23.00, Ansamblul Folcloric „Èšara Vrancei”, artiștii Maria Murgoci și Anamaria Botezatu vor deschide spectacolul care se va încheia la orele 23.00 cu un foc de artificii.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?