Primăria Focșani reia ridicarea autoturismelor parcate ilegal de șoferi pe străzile din municipiu. Åžoferii care parchează neregulamentar mașinile vor trebui să plătească o sumă minimă cuprinsă între 155 și 405 lei, în funcție de regulile pe care le-au încălcat. Cel mai mult vor plăti șoferii care parchează pe locurile din parcările rezidențiale, parcările publice cu plată sau cele închiriate. În acest caz, șoferii plătesc taxa pentru ridicarea mașinilor de la depozit și o amendă de minim 105 lei, la care se adaugă punctele de penalizare. Decizia a fost luată de Primăria Focșani după ce au fost reclamate numeroase cazuri în care șoferii au lăsat cu orele mașini parcate pe partea carosabilă blocând o cale de acces sau treceri de pietoni. Conducerea Primăriei a anunțat că se ține cont de Regulamentul privind amenajarea, È‹ntreținerea și exploatarea locurilor de parcare situate pe raza municipiului Focșani. „Sunt foarte multe cazuri de persoane care nu înțeleg să aibă o conduită civilizată și parchează pe treceri de pietoni, pe spații verzi, blocând circulația pe partea carosabilă dar ocupând și parcări rezidențiale. Astfel suntem nevoiți să apelăm la aceste măsuri pentru a disciplina participanții la trafic. Apelez pe această cale la spiritul civic al cetățenilor din Focșani pentru a nu mai bloca traficul rutier din municipiu”, ne-a spus viceprimarul Gabriel Necula.
De luni va fi reluată activitatea de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar în parcările publice, respectiv parcări rezidențiale, parcări publice cu plată sau È‹nchiriate unităților de interes public. „Autovehiculele ridicate vor fi transportate È‹n depozitul de pe str. Răsăritului, nr. 91. Pentru recuperarea autovehicului, proprietarul trebuie să achite, la depozit, o taxă de 300 lei și o amendă contravențională, cuprinsă È‹ntre 1 – 4 pct. amendă (105-420 lei)”, se arată într-un comunicat al Primăriei Focșani.
Totodată, de lunea viitoare vor fi blocate toate autoturismele staționate neregulamentar pe domeniul public și privat al municipiului Focșani sau în alte locuri decât partea carosabilă. „Pentru deblocarea autoturismului, se va apela numărul de tel. 0237.620026 și se va achita, pe loc, taxa de deblocare, de 50 de lei, conducătorul auto fiind totodată sancționat cu amendă contravențională, cuprinsă È‹ntre 1 – 4 pct. amendă (105-420 lei). Activitatea va fi realizată de către Direcția Dezvoltare Servicii Publice Focșani, la solicitarea Poliției Locale a municipiului Focșani. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon: 0237.620026”, precizează comunicatul Primăriei.
Conform unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu pot fi ridicate mașinile staționate neregulamentar pe străzi, în acest caz putând fi aplicate doar sancțiuni de către polițiști.