Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

GALERIE FOTO: Expoziție de tehnică, exercițiu de Drill-Team și concert de fanfară în Piața Unirii


Militarii, polițiștii, pompierii și jandarmii și-au expus vineri, în Piața Unirii din Focșani, tehnica pe care o folosesc la intervenții. Blindatele armatei, autospecialele de intervenție ale polițiștilor, jandarmilor și pompierilor au putut fi admirate de trecători în intervalul orar 16.00-20.00, iar cei care au dorit să afle detalii despre fiecare mașină în parte au stat de vorbă cu militarii, jandarmii, polițiștii sau pompierii. Adulții, dar mai ales copiii, au fost impresionați de ceea ce au văzut și nu au plecat de lângă mașini până când nu s-au urcat în acestea și nu și-au făcut poze.
Tot vineri după-amiază, focșănenii care au mers în Piața Unirii să se relaxeze au asistat și la exercițiul de Drill Team cu militari din cadrul Batalionului 280 Infanterie „Căpitan Valter Mărăcineanu” Focșani, dar și la un concert al Muzicii Militare din Garnizoana Focșani.
    Activitățile de vineri au fost organizate cu ocazia comemorării eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial, manifestări care vor continua pe parcursul întregului weekend. Sâmbătă, printre alte activități, între orele 18.30 – 18.45, militarii vor prezenta din nou exercițiul de instrucție de front Drill Team, dar la Mausoleul Eroilor Sud Focșani, unde și polițiștii vor prezenta un exercițiu, în timpul căruia unul dintre câinii dresați va avea rolul principal.    
    De asemenea, duminică, începând cu ora 18.30, va avea loc retragerea  militarilor din gardă pe sunet de trompet de la Mausoleul Sud Focșani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?