Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731
Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731

CSM: Memoriul magistraților care critică modificările legilor justiției va fi discutat într-o proximă ședință


Consiliul Superior al Magistraturii va discuta într-o viitoare ședință memoriul formulat de magistrații care atrag atenția asupra unor modificări privind legile justiției, „efectuate în condiții netransparente”. „Memoriul magistraților a fost înregistrat la CSM și urmează a fi discutat într-o proximă ședință a Comisiei nr. 1 — „Independența și responsabilizarea justiției, eficientizarea activității acesteia și creșterea performanței judiciare, integritatea și transparența sistemului judiciar”, ocazie cu care se va decide și cu privire la solicitările acestora”, a comunicat luni Biroul de presă al CSM, la solicitarea AGERPRES.
    De asemenea, reprezentanții CSM au subliniat că modificările cu privire la procedura de numire a procurorilor șefi din marile parchete reprezintă o recomandare din Raportul MCV de anul acesta. Inițial, peste 140 de magistrați, ulterior lista fiind semnată de aproximativ 400 de judecători și procurori, au adresat un memoriu CSM prin care critică modificarea legilor justiției propusă în ședința din 21 iulie a Comisiei nr. 1 din cadrul Consiliului. Semnatarii susțin că nu sunt de acord cu propunerile care vizează: reintroducerea numirii directe în funcția de judecător sau procuror a magistraților asistenți și a avocaților cu vechime de cel puțin 18 ani, exclusiv pe bază de interviu; schimbarea modalității de susținere a examenului de promovare în funcții de execuție, prin instituirea ca probă a unei așa-numite evaluări a activității profesionale pe ultimii trei ani (transformarea unei condiții de participare în notă de promovare); reintroducerea prevederii privind numirea foștilor magistrați cu vechime de minim 10 ani în funcții vacante la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat.
    Magistrații subliniază în memoriu că toate aceste propuneri vor determina grave consecințe asupra sistemului judiciar. „Atragem atenția că aceste modificări, efectuate în condiții netransparente, fără consultarea magistraților, reprezintă o întoarcere la prevederi a căror înlăturare a fost susținută de tot corpul judiciar în perioada 2007 — 2009 și au fost puternic criticate prin rapoartele cu privire la sistemul judiciar în cadrul monitorizării justiției prin Mecanismul de Cooperare și Verificare agreat de Uniunea Europeană și România”, se spune în documentul transmis CSM, Institutului Național al Magistraturii și Ministerului Justiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?