Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Primarul Neculai Ionescu, achitat de instanța de fond


Primarul comunei Homocea, Neculai Ionescu, a fost achitat în dosarul în care a fost judecat la Judecătoria Adjud. Aceeași soluție s-a dat și față de consiliera sa. Soluția nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
    „(…) achită pe inculpatul Ionescu Neculai, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale (…) și infracțiunea de uz de fals (…) achită pe inculpata Pavel Maria, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale (…) dispune desființarea parțială a celor patru înscrisuri (emise de PNG-CD Vrancea )aflate la filele 78, 79, 80 81 dosar fond, referitoare la data înregistrării lor la Primăria com. Homocea, jud. Vrancea, respectiv data de 08.04.2013, precum și a înregistrărilor din data de 08.04.2013 din evidențele Primăriei și Consiliului Local Homocea. (…).  Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.07.2015”, se arată în soluția instanței adjudene.
    Edilul a fost trimis în judecată în septembrie anul trecut alături de consiliera sa,
Maria Daniela Pavel. Ionescu a fost acuzat de procurori de instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, iar consiliera de fals material în înscrisuri oficiale. Totul a pornit de la alegerile din iunie 2012. Conform rechizitoriului întocmit de procurori, după alegerile locale din 10 iunie 2012, PNG-CD a înaintat la Primăria Homocea o adresă, prin care a comunicat Consiliului Local măsura excluderii din partid și retragerea sprijinului politic față de 10 consilieri, printre care Petrea Vasile, Cătălin Neghină, Neculai Onofrei și Francisc Marian Bitere. Printr-o altă adresă, înregistrată tot la Primăria Homocea, PNG-CD reafirmă sprijinul politic și solicită validarea mandatelor de consilieri locali a altor patru persoane, respectiv Constantin Bățaru, Ionuț Stoican, Ștefan Melu și Costel Ciulei. Primarul a convocat ședința ordinară a Consiliului Local, pe ordinea de zi fiind cuprinse și proiectele de hotărâre care se refereau la încetarea mandatelor de consilieri pentru primii patru amintiți, vacantarea posturilor acestora și validarea mandatelor de consilieri locali ale următoarelor patru persoane din liste.
    În rechizitoriu se mai arăta că ședința s-a suspendat din lipsă de cvorum. Apoi, Ionescu a formulat o acțiune la Tribunalul Vrancea, care a emis o sentință civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Galați, potrivit căreia pârâtul Consiliul Local Homocea trebuia să ia în dezbatere, în prima ședință, propunerea primarului privind încetarea de drept a mandatelor primilor patru și validarea supleanților. Potrivit procurorilor, Neculai Ionescu a dispus ca Maria Daniela Pavel, în calitate de consilieră a sa, să înregistreze cele patru adrese emise de PNG-CD, să le dea numere și să le înainteze la Primăria Homocea.
    În rechizitoriu se mai arăta că pe 1 aprilie 2013, primarul a convocat ședința ordinară a Consiliului Local Homocea, prin care a solicitat punerea în executare a sentinței civile a Curții de Apel Galați. În timpul ședinței, PNG-CD a înaintat o adresă din care rezulta că și lui Constantin Bățaru, Ionuț Stoican și Costel Ciulei li s-a retras sprijinul politic, fiind excluși din formațiune. Consilierii au fost de acord prin vot doar cu proiectele de hotărâre care au vizat încetarea mandatelor de consilieri locali, vacantarea celor patru posturi, refuzând să valideze pe cei patru consilieri supleanți nominalizați în sentința civilă. Apoi, potrivit procurorilor, la data de 8 aprilie 2013, Ionescu ar fi șters cu pasta corectoare patru numere de înregistrare date pe 28 martie și a rugat-o pe consiliera sa să înregistreze documentele trimise de PNG-CD cu data de 8.04.2013. În aceeași zi, Ionescu a convocat ședința extraordinară a Consiliului Local Homocea, prin care a solicitat punerea în executare a sentinței civile din 2012, rămasă definitivă în 2013, la Curtea de Apel Galați. Primarul ar fi prezentat adresele cu numerele de înregistrare  modificate, prin care a propus validarea mandatelor de consilieri locali ale lui Constantin Bățaru, Ionuț Stoica, Ștefan Melu și Costel Ciulei, iar în urma supunerii la vot, cei patru consilieri au fost validați.
    Primarul se aștepta la această soluție, el spunându-ne la momentul trimiterii în judecată că va fi achitat pentru că nu a făcut niciun fals. „Acolo nu este niciun fals al primarului. Eu am șters cu corectorul numărul de înregistrare, dar nu s-a făcut niciun fals pentru că nu s-a intervenit în dispozitivul adresei nici măcar cu o virgulă. Nu s-a modificat absolut nimic, cu excepția numărului de înregistrare. Este o premisă falsă că eu am știut de retragerea sprijinului politic al PNG pentru cei patru consilieri și nimeni nu a putut dovedi că eu am știut acest lucru, pentru că nu există niciun document în acest sens. Sunt convins că voi fi achitat, pentru că sunt nevinovat”, a spus primarul Ionescu la momentul trimiterii în judecată.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?