Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Cititorul nostru NU este stăpânul nostru. Nici clientul al vânzătorului, nici contribuabilul al bugetarului. Şi invers


Să zicem de la început: 99,99% dintre cititorii noștri sunt oameni cu scaun la cap. Există însă și acei 0,01 la sută care ne citesc deși nu ne plac. Ba, ce spun eu că nu ne plac, chiar ne urăsc. Cu aceste sentimente în suflet, e clar că rațiunea (atât cât există) dă înapoi, iar acești cititori ne înjură în toate felurile ori de câte ori au ocazia. Să nu mă înțelegeți greșit! Nu este vorba aici despre cititorii care ne critică punctual. Suntem oameni, deci greșim, iar atunci când cineva ne atrage atenția într-un limbaj decent asupra unei greșeli, nu putem decât să-i mulțumim. Critica este binevenită. Jignirile, atacurile la persoană, limbajul indecent sunt însă inacceptabile. Åži sunt eliminate de la comentarii.
    După cum îi spuneam zilele trecute pe facebook unei cititoare, nu este nimeni obligat să ne citească și nici să dea like paginii noastre. Un cititor a fost atât de șocat de acest punct de vedere încât mi-a cerut socoteală prin mesaje. Cum am eu tupeul să-i spun așa ceva unei cititoare??!! Ce, n-are dreptul la opinie? Asta în condițiile în care respectiva utilizatoare a rețelei de socializare nu criticase punctual o postare, ci făcea afirmații jignitoare generalizând la adresa Monitorului de Vrancea. Aici aș vrea să fac o paranteză și să aduc în discuție și lipsa unei minime culturi jurnalistice a cititorilor din categoria 0,01%. Atunci când despre o poză pe Facebook spui că este articol sau când tot pe rețeaua de socializare aduci în discuție ziarul tipărit, ori când un fapt divers îl bagi în aceeași oală cu un reportaj, e clar că în mintea ta e o mare confuzie. În țările civilizate, cititorul de presă e avizat, drept urmare poate emite pretenții la adresa ziaristului. Dar când tu nu faci distincția între o poză pe Facebook și un articol pe site, atunci mai bine te abții.     Însă, desigur, n-o faci, pentru că, nu-i așa, ai impresia că cititorul nostru este stăpânul nostru. Hai să-ți dau o veste foarte proastă pentru tine: sclavia a fost abolită, la fel și robia. Nimeni nu mai e stăpânul nimănui. Nici cititorul al ziaristului, nici contribuabilul al bugetarului (deși mulți au impresia că-l pot lua de guler pe medic, de exemplu, și-i pot zice: bă, tu faci cum spun eu, că eu te plătesc!), nici clientul al vânzătorului, nici gazda al chiriașului, nici părintele al copilului (deși încă mai aud expresia, care-mi dă fiori, „eu te-am făcut, eu te omor”), nici bărbatul al femeii, nici patronul al salariatului, etc., etc., etc. Åži, desigur, nici invers. Relația stăpân – sclav, rob, servitor sau oricum l-am numi, a apus de multă vreme. Suntem parteneri, colaboratori, nimeni nu e stăpân, nimeni nu e servitor.
    Suntem cel mai citit ziar din Vrancea. Mult peste tot ce înseamnă presă scrisă (atât cât mai este ea) și/sau online. Åži am ajuns aici prin munca unei echipe de profesioniști din care sunt mândră că fac parte. Nu o să permit nimănui să ne jignească nici pe noi, nici marca Monitorul de Vrancea, care și-a câștigat dreptul la respect. Comentariile ofensatoare vor fi blocate, iar celor care insistă în a ne jigni le va fi blocat IP-ul. Aceeași soartă o vor avea comentariile de pe Facebook, iar cei care insistă cu ele vor fi excluși de pe pagina noastră. Atunci când considerăm că este cazul, vom răspunde comentariilor. Vor fi, desigur, blocate și comentariile care calomniază și insultă alte persoane, nu doar pe noi.
    Nu e prima oară când spun asta: democrația, libertatea, drepturile au fost greșit înțelese de unii.
    Nu, nu ești stăpânul funcționarului din primărie, nici al polițistului, nici al profesorului, nici al medicului, asistentei sau pompierului. Oamenii din sistemul bugetar muncesc foarte mult pentru salarii de multe ori mici. Åži când ai tupeul să spui că trebuie să stea drepți în fața ta pentru că își iau salariile din taxele și impozitele tale, mai bine abține-te. Desigur, situația e valabilă și invers, când unii bugetari nu înțeleg că omul din fața lor trebuie tratat cu respect, nu de parcă i-ar fi deranjat.
    Nu, nu ești stăpânul vânzătorului, nici al șoferului ori al ospătarului. Faptul că îți vinde o marfă ori un serviciu, tu fiind așadar client, nu înseamnă că te poți comporta ca groful cu iobagul. Åži aici, normal, situația e valabilă și invers. Vânzătorul, șoferul sau ospătarul trebuie să se adreseze civilizat, să te determine să te întorci în magazinul sau restaurantul lui ori să călătorești din nou cu acel mijloc de transport, fie că e taxi, microbuz sau autocar.
    Nu, nu ești stăpânul ziaristului. Nu-l poți jigni, amenința, hărțui așteptându-te să tacă și să înghită. Åži, din nou, situația e valabilă invers. Ziariștii au datoria să ofere informații corecte, de calitate, nemanipulatorii. E adevărat, există ziariști care au stricat reputația acestei meserii. În orice domeniu de activitate există asemenea exemplare. Dar chiar și așa, limbajul trebuie să fie decent, iar critica punctuală. În momentul în care încep generalizările, se termină dialogul.
    Nu am speranțe că toți cei care ne citesc deși ne urăsc vor înțelege ceva din ce am scris, dar dacă măcar unul pricepe, tot pot spune că am realizat ceva.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?