Dolar M., tânărul mut care la începutul lunii iunie a tâlhărit o adolescentă în Piața Unirii din Focșani, a fost trimis în judecată. Odată cu trimiterea în judecată, a fost luată în discuție și măsura arestului la domiciliu, care a fost menținută. „(…) constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu a inculpatului Mustafa Dolar. (…) menține măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului Mustafa Dolar. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Soluționată și pronunțată în Cameră de Consiliu, astăzi, 26.06.2015”, a decis instanța.
Pe data de 2 iunie, el a tâlhărit o adolescentă în Piața Unirii din Focșani. S-a întâmplat în jurul orei 20.30, atunci când tânărul s-a apropiat de ea, i-a pus o mână în gât și i-a imobilizat unul dintre brațe, după care i-a luat telefonul mobil pe care îl avea într-unul dintre buzunarele din spate, de la blugi. Imediat după comiterea faptei, tânărul s-a făcut nevăzut, iar fata a sunat la 112.
În urma apelului, polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Focșani au început verificările și l-au identificat pe principalul suspect. S-a stabilit că acesta este Dolar M., de 20 de ani, din Focșani. „La data de 2 iunie a.c., polițiștii focșăneni au fost sesizați de către D. A., de 16 ani, din municipiul Focșani, despre faptul că în jurul orelor 20.30, în timp ce se afla în Piața Unirii din localitate, o persoană necunoscută, de sex bărbătesc, a apucat-o cu brațul de gât, i-a imobilizat mâna stângă și a deposedat-o de telefonul mobil, pe care îl avea în buzunarul din dreapta spate al blugilor. În urma verificărilor efectuate cu operativitate de polițiști, la data de 3 iunie a.c., ora 01.30, a fost identificat M. Dolar, de 20 ani, din municipiul Focșani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în dauna persoanei vătămate. Valoarea prejudiciului cauzat a fost de 1.000 lei, bunul fiind recuperat și predat tinerei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, au transmis polițiștii la momentul identificării tâlharului.