Un bărbat de 40 de ani, din Rîmniceni, comuna Măicănești, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Nicușor Adrian A. va fi judecat pentru un accident pe care l-a provocat în data de 30 noiembrie anul trecut, iar victima sa a avut nevoie de 100-120 de zile de îngrijiri medicale.
Potrivit procurorilor, bărbatul conducea un VW dinspre Măicănești către Nănești, în momentul în care a vrut să depășească un biciclist. În timpul efectuării manevrei a observat că din față venea o mașină, motiv pentru care s-a retras în spatele biciclistului, care se deplasa în aceeași direcție. L-a lovit însă pe acesta, mai ales că și partea carosabilă era umedă.
Șoferul nu era băut la momentul accidentului, în timp ce biciclistului i-a ieșit o alcoolemie de 0,40 grame la mie alcool pur în sânge. La audieri, șoferul a recunoscut că este vinovat, iar biciclistul nu s-a constituit deocamdată parte civilă în dosar.