Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Ziua Internațională a Copilului, sărbătorită la Panciu


Primăria Panciu organizează, luni, spectacolul de muzică, dans și magie intitulat „Universul Copilăriei”, dedicat Zilei Internaționale a Copilului.
Manifestarea va debuta la ora 10.30 cu Parada Copiilor, pe traseul Monumentul Eroilor – strada Nicolae Titulescu – Bulevardul Independenței, până la scena amplasată în Parcul Casei de Cultură. Spectacolul dedicat zilei de 1 Iunie va cuprinde un program artistic susținut de elevii tuturor unităților de învățământ din oraș – Liceul Tehnologic „Al. I. Cuza”,  Liceul Teoretic „Ioan Slavici”, Clubul Copiilor, Grădinița „Dumbrava Minunată”. De asemenea, copiii vor putea participa și la mai multe competiții sportive, la finalul cărora câștigătorii vor fi recompensați cu diplome.
    Invitații speciali ai evenimentului vor fi artiștii Teatrului „Showlandia” din Tg. Jiu, care vor anima atmosfera cu momente de muzică, umor, magie și jocuri interactive. „Prin tradiție, Ziua Internațională a Copilului este o zi plină de veselie și de voie bună! Din acest motiv, și în 2015,  Primăria și Casa Orășenească de Cultură, în colaborare cu toate instituțiile de învățământ din orașul Panciu, au pregătit pentru sărbătoriții zilei un spectacol de calitate, cu muzică, magie, jocuri interactive, dar și cu multe surprize, oferite de artiștii Teatrului «Showlandia» din Tg. Jiu. La toate acestea se adaugă tradiționala paradă a copiilor, la care sunt invitați să ia parte și părinții, și bunicii. Vă aștept, așadar, luni, 1 Iunie, începând cu ora 10.30, să ne bucurăm, împreună, de această sărbătoare care aparține, în egală măsură, atât celor mici, cât și celor mari!”, a declarat primarul orașului Panciu, Iulian Nica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?