În grădina din spatele Palatului Parlamentului și la doi pași de viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului a existat, în trecut, o stradă neînsemnată a capitalei, zisă Fonteriei, care pentru unitatea noastră administrativă, numită azi Vrancea, în trecut Putna, a avut o semnificație specială. Pe această stradă minusculă, Prefectura județului Putna (Vrancea) a decis acum 8 decenii să cumpere un imobil, constituit din multe camere, pe care l-a amenajat, în scopul de a folosi studenților silitori din județul nostru, lipsiți de posibilități materiale, pentru ca aceștia să suporte mai ușor greutățile specifice cazării în scumpul oraș al Bucureștilor, dacă dovedeau că nu aveau venituri, pentru a putea susține astfel de cheltuieli.
Strada Fonteriei a rezistat până acum trei decenii, când fostul dictator, după unii, sau fostul patriot, după alții, Nicolae Ceaușescu, a decis să ridice monumentala Casă a Poporului, o clădire mult prea mare și prea scumpă pentru o țară nu tocmai fericită și bogată cum a fost și este România. Pentru acest plan, Nicolae Ceaușescu a emis decrete prezidențiale speciale, care au dus la ștergerea unei mari părți a cartierelor Uranus și Izvor, cu străzi întregi și sute de locuințe particulare.
De ce vorbim despre alt oraș și exproprierile din cuprinsul lui, fie chiar și capitala țării, atât timp cât avem și noi, în curtea noastră, destule astfel de exemple? Pentru simplul motiv că în respectiva zonă, făcută una cu pământul pentru a se ridica astfel Casa Poporului și grădina acesteia, exista suspomenita stradă a Fonteriei, arteră care unea străzile Mihai Vodă cu Uranus. La nr 16, cu banii județului nostru, s-a achiziționat, în anul 1929, pe baza actului autentificat la Tribunal Ilfov sub nr. 24939, un imobil compus din subsol cu 7 camere și 2 closete, un demisol cu 10 camere și două closete, un parter din 7 camere și două closete precum și un etaj alcătuit și acesta din 9 camere și două closete, toate camerele fiind dotate cu sobe de teracotă, apă și curent electric, ferestre intacte etc. Acest imobil a folosit an de an pentru cazarea tinerilor săraci proveniți din zona noastră geografică și din orașul Focșani, aceștia primind, în acest fel, un ajutor semnificativ pentru viitoarea carieră.
Ce s-a întâmplat cu respectiva clădire ulterior ? An de an s-a deteriorat, fie din vina studenților, dar mai ales din vina autorităților din Focșani, inclusiv fostul prefect Vasile Tiroiu fiind acuzat de neglijență și chemat într-un proces la tribunalul local. În anul 1948 imobilul se afla într-o stare deplorabilă, cu pereții în parte deteriorați, cu dușumele putrede, geamuri și uși stricate, fără burlane pentru scurgerea ploilor, acoperiș găurit, instalația sanitară și electrică distruse și cu niște costuri de reparație enorme, care au determinat autoritățile de la Focșani să renunțe la acest imobil, pe care l-au transferat, inițial, prin legea de asistență universitară, la Ministerul Învățământului Public și apoi la Asociația Generală a Romilor din România, motivele fiind următoarele: imobilul era complet insalubru și necesita reparații serioase pe care Prefectura județului Putna- Focșani nu le putea întreprinde. Clădirea, nefiind vândută la acel moment către Asociația Romilor, ci doar cedată, a rămas cumva tot a județului nostru, dar regimul trecut a descurajat eventualele pretenții ale forurilor noastre locale, cărora, de altfel, e puțin de crezut că le-a mai păsat de un bun pe care l-au neglijat întrutotul și când le aparținea din toate punctele de vedere. În fine, în jurul anului 1980, imobilul a sfârșit prin a fi demolat, laolaltă cu alte asemenea edificii, pentru a face loc celebrei Case a Poporului.
Cu privire la această veche proprietate a județului nostru din capitala țării, îmi voi permite doar 2 concluzii. Prima e că după 1990, autoritățile noastre nu au încercat în niciun fel, nici cu legea 10 /2001, nici cu alte legi speciale și nici cu vreo acțiune în instanță să revendice vechea proprietate, terenul acesteia sau o compensare pe alt amplasament , cu respectarea valorilor de poziționare și dacă nu au făcut acest lucru, nici măcar nu au încercat să realizeze ceea ce au realizat înaintașii acum optzeci și ceva de ani, adică să procure un spațiu, să-l amenajeze și să-l ofere pentru o cazare acceptabilă tinerilor din județul nostru, anume studenților fără resurse suficiente traiului din București.
În acest moment, cele doua puncte sunt mai greu de realizat decât minunatele fapte ale eroilor din basmele copilăriei, dar acest lucru nu ar trebui să mai supere pe nimeni, pentru că nu e prima dată când județul nostru pierde ceva și în plus cei ce vor merge să admire viitoarea Catedrală a Neamului sau Palatul Parlamentului ori zona verde din jurul acestuia, vor trece, chiar și fără să știe, pe locul unde, poate, în trecut, bunicii lor, pentru o scurtă perioadă de timp, au locuit și au învățat pentru examene.
Florin Marian Dîrdală,
Arhivele Naționale Vrancea
