Ediția: Joi 18 iulie 2024 Nr. 6673
Ediția: Joi 18 iulie 2024 Nr. 6673

LECŢIILE ISTORIEI. La şcoala din Focşani, Anghel Saligny a fost un elev slab; la şcolile din Germania a excelat


Marele inginer Anghel Saligny, știm cu toții, a fost un genial constructor de obiective grandioase , în special de poduri, dar a executat și alte lucrări  monumentale. S-au scris despre acest savant și opera sa, mii de pagini și s-a amintit în multe publicații că destinul acestui om a fost hotărât, încă de la momentul nașterii, eveniment care s -a petrecut într- un sat din actualul județ Galați, fost în trecut județ Tecuci. Hanul în care a venit pe lume, fiind aproape de învolburatul râu Siret, umflat de ape la acel moment, a fost înconjurat de valurile acestuia, care au intrat și în camera copilului, luând pe sus coșul în care acesta scâncea, prevestind parcă viitorul celui care a devenit cel mai mare inginer român din toate timpurile și cel care a creat magnificul complex de poduri de la Cernavodă, mult timp unicat în Europa , prin lungime și rezistență.
    Revenind la momentul apariției lui pe lume, familia acestuia, în care mai exista și un frate numit Alfonso, cam de aceeași vârstă cu Angelo, cum i se spunea acasă, a ales pentru mai bine de un deceniu, ca loc de ședere orașul Focșani, unde tatăl îi învăța pe copiii mofturoși ai negustorilor de aici, tainele parfumatei limbi franceze. Au ales pentru domiciliul lor, casa care azi găzduiește un cunoscut restaurant local, iar de pregătirea celor doi băieți, părinții s-au ocupat în cadrul pensionului ce tocmai îl deschiseseră în târg. Pe la 9, 10 ani, băieții au mers la Gimnaziul din localitate (viitorul Liceu Unirea) ce tocmai fusese deschis de curând și aici au încercat să se acomodeze cu metodele pedagogice  ale profesorilor locali din anii de debut ai acestei instituții școlare. Se pare că Anghel Saligny nu a reușit, având rezultate  mai mult decât modeste și fiind considerat, la acea vreme, unul din cei mai slabi elevi din clasa lui. Avea zeci de note de 4 de 5, o corijență și absențe numeroase, fapt pentru care, la purtare, a primit doar 6, 5.
    Iată conținutul din matricola acestuia, așa cum a fost consemnat acum aproape un secol și jumătate: 

    Salini Angelo, aflat în clasa a IV-a a Gimnaziului Unirea , în anul 1868-1869, de națiune franceză și religie catolică, domiciliat în mahalaua Săpunaru, strada Poliției, după rezultatele din documentele școlare, a rămas corijent la latină, a avut 62 de absențe, nota 6,5 la purtare, iar media anuală a fost 6.
    Chiar și la limba franceză, limba lui de origine, pe lângă 9 și 10, avea și note de 7 ori 8, iar materia la care a manifestat un oarecare interes constant a fost desenul unde a avut pe întreg anul doar note de 7. Cu toate aceste rezultate destul de slabe ,cu note la matematică de 5 și 6, Anghel Saligny a avut, ulterior, o evoluție intelectuală surprinzătoare și rezultate excelente în domeniul care l-a consacrat.
În același sens cu cele afirmate mai sus, Iulia Băjenaru face următoarea dezvăluire în studiul ANGHEL SALIGNY OMUL ÅžI MONUMENTUL:
    „Atât de puțin promitea Anghel Saligny în primii ani de școală, încât profesorul Suchianu povestește, mai târziu, că mulți ani după terminarea studiilor auzise despre un inginer Saligny, care realiza construcții importante în țară, dar credea că este vorba de un inginer străin. Abia după inaugurarea podului de la Cernavodă, peste Dunăre, a descoperit că Saligny era fostul său coleg de școală” .
       Anghel Saligny a părăsit orașul Focșani în luna mai 1869, după ce prin ianuarie și fratele, Alfonso, luase drumul străinătății. De asemenea, și părintele celor doi și-a vândut pe la 1870 casa din Focșani urmându-și, alături de soție, fiii, prin locurile unde aceștia au mers să studieze serios pentru profesiile ce le aveau în vedere. Anghel Saligny a urmat liceul în Germania, la Potsdam. Fiind inițial atras de astronomie, a frecventat cursurile Universității din Berlin, avându-l ca profesor  pe celebrul fizician Hermann von Helmholtz (1821 – 1894).
    Deși notele de aici nu-mi sunt la îndemână, cu siguranță nu mai erau ca cele de la Focșani, Iulia Bajenaru concluzionând că, de data aceasta, idealul viitorului inginer nu mai erau diploma sau certificatul de absolvire, ci cunoașterea în sine. Pasiunea calmă și reținută pentru adevărurile științei îi deschidea mereu alte și alte perspective pentru disciplinele învecinate. În perioada 1870 – 1874, a urmat studiile inginerești, la Åžcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg lângă Berlin, unde a avut ca profesori iluștrii ingineri Schwedler (profesorul de poduri) și Franzius (profesorul de construcții hidraulice)
    Fără a încerca o diversiune, precum că nu este musai să fii vreun premiant ca să reușești în viață și nici că toți repetenții sau corijenții vor ajunge elite naționale sau mondiale, citez doar următoarea apreciere pertinentă și sper, relevantă, a lui  Daniel Lăcătuș referitoare la Drama copiilor supradotați din România:
„Copiii supradotați fug de sistemul românesc, marea majoritate fiind oarecum marginalizați. Sunt victime ale unui sistem bolnav. Psihologii estimează faptul că mai bine de jumătate dintre copiii supradotați ajung adulți ratați din cauza sistemului educațional care nu le oferă metode specifice de învățare și a unei societăți care îi determină să se izoleze. S-a constatat recent că în țara noastră, copiii supradotați, cu un IQ de peste 130 și cu abilități deosebite într-un anumit domeniu reprezintă circa 2% din populația României, adică peste 4.000 de persoane, un număr deloc neglijabil. Calitățile lor se manifestă încă din primii ani de viață. Acești copii provin din toate mediile sociale și se pot naște atât în familii de intelectuali, cât și din părinți cu studii medii, diferența decisivă pentru viitorul unui copil supradotat fiind adusă de mediul în care crește, învață și își dezvoltă abilitățile. Inteligența lor nu se reflectă întotdeauna în rezultate școlare bune. Dimpotrivă, majoritatea sunt considerați elevi mediocri, iar unii dintre ei rămân chiar repetenți sau abandonează școala din cauză că sfera lor de interes depășește limitele programei școlare. Există și exemple concrete celebre în acest sens: Albert Einstein a vorbit la patru ani (ca Lucian Blaga) și a citit la șapte, Thomas Edison a fost catalogat de către profesorii săi drept „prea prost ca să poată învăța ceva”,  Winston Churchill a rămas repetent în clasa a șasea etc. Exemplele ar putea continua. Toți cei amintiți au dovedit pe parcursul vieții calități deosebite. S-au dovedit creativi și au știut să-și folosească foarte bine imaginația. Multe dintre problemele copiilor supradotați sunt cauzate în mare măsură de educația necorespunzătoare din copilărie. De cele mai multe ori copiii supradotați sunt tratați ca niște „ciudati”. „Copii supradotați” nu reprezintă neapărat pleiada de olimpici pe care îi vedem defilând pe micile ecrane. Există și alte categorii de genii, mult mai restrânse”.
     În concluzie poate vor învăța atât părinții cât și școala  că poți deveni creativ ori erudit și în alte condiții decât doar să ai 10 pe linie, să știi pe de rost orice lucru învățat și să faci bravadă pe la toate olimpiadele .

                                                                                Florin Marian Dîrdală,
                                                                             Arhivele Naționale Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?