Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

Incendiu în balconul unui apartament din Focșani. Fiul proprietarei a suferit arsuri


Pompierii vrânceni au intervenit marți și miercuri pentru stingerea a trei incendii la Răstoaca, Homocea și Focșani. Marți, în jurul orei 09.00, Detașamentul de Pompieri Focșani a intervenit, cu două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă, pentru stingerea unui incendiu în localitatea Răstoaca, izbucnit la proprietatea lui C.I.. Flăcările au mistuit  acoperișul unei anexei, confecționat din lemn și cu învelitoare din plăci de azbociment, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, bunuri de uz casnic și articole de îmbrăcăminte aflate în interior. Verificările efectuate la fața locului au arătat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, de la un aparat de gătit nesupravegheat ori supraîncălzit.
    Alte două incendii au fost lichidate de pompieri ieri. Primul apel a fost primit la Dispeceratul ISU – Ambulanță în jurul orei 00.50 și anunța izbucnirea unui incendiu la o locuință din localitatea Homocea, proprietatea lui B.N.. La fața locului s-au deplasat două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă din cadrul Secției de Pompieri Adjud. În urma incendiului, care cel mai probabil s-a produs din cauza unui coș de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile, a ars acoperișul locuinței, confecționat din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.
    Următorul apel, primit în jurul orei 04.50, anunța producerea unui incendiu într-un apartament situat pe str. Åžtefan cel Mare din municipiul Focșani. A fost alertat personalul de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, care s-a deplasat la fața locului cu patru echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare. Echipajele de lucru cu apă și spumă au acționat pentru lichidarea incendiului, ce se manifesta în balconul apartamentului situat la etajul 2, iar echipajul SMURD a acționat pentru acordarea primului ajutor calificat fiului proprietarei, în vârstă de 24 ani, care prezenta arsuri de gradul doi la nivelul piciorului drept, acesta fiind transportat ulterior la spital. Verificările efectuate la fața locului au arătat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, de la un foc deschis în spații închise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?