Vârsta și inocența ei. AMINTIRI din clasa a V-a

3
963


Început de clasa a V-a. Anul acesta e un coșmar, ceva de genul cls. I. Până anul acesta au învățat în alt sat, acum, școală nouă, colegi noi în școală,profesori noi, sunt pe altă lume. Nici un sfert din clasă nu te observă că ești la catedră, unul caută în geantă, unul într-o parte, altul în spate, îți trebuie ceva timp să te faci văzut și auzit de ei.
–    Tu de ce nu scrii ?
–    Eu nu scriu, doamna, nu scriu !
    E mic de statură, stă aproape tolănit pe scaun, abia i se vede capul. Încerc să-i explic: ” Dacă nu scrii, nu poți trece clasa, toți copiii trebuie să scrie.” Mă rog, aproape toți.
–    Tu ai scris ?
–    Da !
–    Două rânduri ? Noi am șters două table !
–    Dar am scris doamna, am scris !
–    Eu am uitat caietul !
–    Tu ?
–     Nu mai merge pixul ! E albastru la gură, în gură, pe mâini.
    Toți profesorii trebuie să-și facă curaj, să meargă la ei la ore.
    Dăm  lucrare .” Cel mic” nu și-a scris decât numele………  e  bine , … e un început, trebuie să se acomodeze, îi ia ceva timp. Într-o oră, mă anunță :
–    Doamna, am scris tot !
    Sunt foarte  bucuroasă, îl felicit, ba nu, îi pun și notă pentru  asta. E foarte mândru și foarte bucuros. Nu scrie mereu, uneori îl mai urnesc, alteori îl las ca pe el. Astăzi nu scrie, dar e atent la tablă, e ochi și urechi……… și… răspunde…. mai bine ca cel de la tablă. Nu sunt bucuroasă, sunt foarte bucuroasă, o să am pe ce-i pune notă de trecere. Apele încep să se limpezească,unul câte unul își găsesc locul, pixul și caietul.
    Se apropie 8 martie. Anul acesta e într-o duminică. Doamnele nu se înghesuie să facă serbare, nici eu, totuși aș face ceva. Încercăm să facem mărțișoare dar nu iese mare lucru, felicitări-nici atât. Nu sunt prea îndemânatici, în schimb cântă foarte bine, când au muzica, îi aud din clasa de vizavi. Repetăm la dirigenție câteva cântece dedicate mamei și recităm și poezii. Completăm chestionare despre pasiuni, preferințe și altele, ale lor și ale mamelor.
–    Să vă îmbrăcați frumos, mâine facem poze……. pentru legitimații.
    Cu un telefon, îi imortalizez . Sunt foarte încântați. Pe o coală de hărtie cartonată și colorată, dată în două, fiecare scrie câteva gânduri pentru mama. Mă uimesc :
     ” Faci prăjituri așa de bune , …. speli și calci mereu… „
     ” Ești cea mai frumoasă și te iubesc foarte mult” , ca sa aflu mai târziu că mama lui este plecată de când avea 5 ani, de atunci nu a mai văzut-o.
    Pe fața felicitării nu știu ce vom face, nu prea ne iese… vom vedea.
– Doamna, vom face serbare ?
– Nu știu măi copii, nu prea suntem pregătiți, în schimb trebuie să facem o ședință, e urgent.
    Sun părinții și îi invit la ședință, vineri.
–    Trebuie să veniți neapărat, aveți de semnat niște hârtii, în special mamele.
Vineri la 12 aproape toți părinții sunt prezenți. Aranjăm băncile cum ne convine,
pe o parte părinții, pe cealaltă copiii. Le dau indicații.
–    Doamna, aste e serbare ?
–    Nu știu măi copii, vedem noi ce-o ieși.
    Cântăm câteva cântece, câțiva copii spun câteva versuri, ne amuzăm de chestionarele completate și pe poznele pe care le fac ei la școală. În plic, diriginta le împarte felicitările scrise de ei. Pe față au poza lor. Nu e vorba de nici o legitimație, nici de hârtii de semnat.
–    Voi doi vă duceți la secretariat, să vă dea doamna secretară ceva, știe ce.
    Cei doi se întorc cu un tort. Cântăm ” La mulți ani” mamelor și servim câte o felie mică de tort.
    Luni,  9 martie, când intru în clasă, sunt doar câțiva copii.
–    Unde sunt ceilalți ?
    Apar și restul cântând „La mulți ani „, cât îi ținea gura. Primesc un ghiveci mare, plin de flori.
–    Doamna, v-am făcut surpriză ?!
–        Sunt foarte încântați
–    Doamna, a fost cea mai frumoasă serbare !
–    Mă bucur copii, v-au plăcut pozele ?
–    Da, doamna, le-a plăcut și la vecini !
    Toți profesorii știau că ei vor să-mi facă o surpriză: ” De când vă așteptau, erau foarte încântați”. Doamna în sus, doamna în jos, cred că nici nu știu cum mă cheamă, doamna de mate, doamna de română etc. E sfântul Gheorghe, o colegă, doamna de biologie îi pune în temă: ” E ziua doamnei diriginte „.
–    Da ? E și ziua mea….. și a mea……. Cum o cheamă pe doamna ?
    Când intru în clasă, doi copii urcați pe scaune acopereau tabla cu fața de catedră. În loc de „bună ziua ” au cântat „La mulți ani ” . Pe catedră o vază cu flori de grădină, lalele și narcise și o cutie de bomboane. O lacrimă îmi joacă în colțul ochilor, iar în suflet o mare bucurie. Îi pup pe toți.
–    Doamna , am cumpărat cretă colorată, să vă scriem pe tablă  !
–    Am făcut chetă cu doamna de română pentru cutia de bomboane !
–    Ne dureau mâinile doamna, cât am ținut fața de catedră ! Sunt foarte bucuroși.
–    Copii voi știți să stați 5 minute cuminți în clasă ?
–    Da, doamna !
    Mă întorc repede cu suc, pahare și prăjituri. E o zi însorită.
–    Haideți afară, copii !
    În curtea școlii ne așezăm pe iarbă, bem suc, mâncâm prăjituri și jucăm fotbal . Cui îi mai arde de matematică, ora asta ?
    Clasa a VIII-a, pregătesc banchetul, vor să o invite și pe fosta dirigintă din clasele V-VI .
–    Ce le-o fi făcut fata aia, că le-a rămas la suflet ? spun părinții
    Nu știu ce le-a făcut, dar cu siguranță vârsta cu inocența ei  și-a lăsat amprenta. De un lucru sunt și eu sigură acum: ” În viața lor vor ști și vor dori să facă o surpriză”.

                                                     Prof. Geta Alina Grigoraș
                                Școala Gimnazială „Ionel Sîrbu ” Ciorăști

  
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here