ENET Focșani ar putea încheia fără pierderi anul 2015 după ce profitul operațional pentru primul trimestru a depășit 5,1 milioane lei. Conducerea companiei ENET susține, într-un comunicat de presă, că se creează premizele ca profitul obținut în lunile de iarnă să acopere pierderile din sezonul cald, astfel încât la nivelul întregului an să fie un bilanț pozitiv pentru producătorul de energie termică în sistem centralizat din Focșani.
Este știut că societatea ENET are cele mai mari pierderi în perioada lunilor de vară, când furnizează doar apă caldă. Deoarece mulți focșăneni s-au debranșat de la rețeaua de apă caldă, ENET are un consum prea mare pentru energia termică furnizată populației. Situația este diferită în lunile de iarnă, când ENET furnizează atât căldură cât și apă caldă, iar instalațiile dau cel mai bun randament.
Conducerea ENET arată în comunicat că acest profit operațional de 5,1 milioane lei pentru primul trimestru este rezultatul atât al programului de modernizare a instalațiilor, cât și al măsurilor manageriale aplicate. „Programul de modernizare a instalațiilor și măsurile manageriale aplicate își arată roadele, existând o perspectivă favorabilă menținerii și dezvoltării sistemului centralizat prin asigurarea îndeplinirii celor trei condiții necesare unui sistem public de servicii: calitate, continuitate și accesibilitate. Mulțumim celor care au avut încredere în noi, rămânând clienții noștri, și îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru a îmbunătăți confortul termic în locuințe și în anii care urmează”, se arată în comunicatul ENET.
Principalele lucrări din cadrul programului de modernizare al ENET au vizat construcția și retehnologizarea centralei termice, modernizarea rețelelor de transport și distribuție și a punctelor termice, din zona centrală și de sud. Noua centrală de la ENET, care încorporează o tehnologie de înaltă performanță, a fost inaugurată în decembrie 2013, lucrările fiind finalizate cu cinci luni mai devreme decât era prevăzut în contract. Construcția centralei de cogenerare, care produce și energie electrică, și energie termică, cuprinde: camera cazanului de apă fierbinte, cazanul de aburi și, cel mai important, două motoare Rolls Royce, primele de acest tip din România, cele mai mari ca și producție de energie electrică și cele mai eficiente.
Valoarea totală a proiectului a fost de 149.214.754 lei, din care 74.607.377 lei (50%) reprezintă valoarea nerambursabilă din partea UE, 67.146.639 lei (45%) este valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național, de la Guvernul României, și restul de 7.460.738 lei contribuția de 5% din partea Municipiului Focșani.
Producătorul de energie termică ENET SA asigură energia termică pentru un număr de 15.326 apartamente, adică mai mult de jumătate din totalul apartamentelor din Focșani. Acestora li se adaugă cele 46.000 de persoane din școli, grădinițe și Căminul pentru persoane vârstnice din Focșani.
Sprijin guvernamental pentru ENET Focșani
Inaugurarea noii centrale a avut loc în prezența vice-prim ministrului Gabriel Oprea și a președintelui Consiliului Județean Vrancea și al UNCJR, Marian Oprișan, precum și a numeroase oficialități județene și locale. Gabriel Oprea a felicitat, în numele Guvernului României și al prim-ministrului Victor Ponta, autoritățile județene și municipale pentru reușita acestui proiect. La rândul său, Marian Oprișan a adresat mulțumiri Guvernului României pentru sprijinul oferit în edificarea acestei investiții de mare importanță pentru cetățenii municipiului Focșani.
Cel mai important sprijin pentru ENET a venit, anul trecut, din partea Guvernului, care a alocat Primăriei Focșani 10,6 milioane de lei pentru plata facturilor la gaze naturale și achiziția unui stoc de păcură necesar pentru situațiile în care scade presiunea la gaze sau apar alte situații neprevăzute.
Felicitări de la francezi
Situația financiară bună în care se găsește ENET a fost remarcată și de reprezentanții companiei franceze GDF Suez. Reprezentanții distribuitorului de gaze naturale și-au exprimat satisfacția cu privire la situația economică actuală a ENET, care a reușit să scape de datoriile imense din anii trecuți. Cei de la GDF arată într-o scrisoare către autoritățile locale focșănene că „retehnologizarea cu motoare în cogenerare de ultimă generație, extinderea, refacerea și reabilitarea sistemului de distribuție a agentului termic în municipiul Focșani au fost decizii salvatoare, care au avut ca rezultat revitalizarea ENET și implicit ieșirea din starea precară de incapacitate funcțională”.
Aceștia arată că retehnologizarea a dus și la diversificarea activității economice a ENET, prin producerea și comercializarea de energie electrică furnizară în sistem național. „Apreciem ca excelentă colaborarea istorică între societățile noastre, dar mai ales cea din perioada anului 2014 pentru că am fost alături de dumneavoastră în toate demersurile efectuate fără a fi necesar să dispunem întreruperea furnizării gazelor naturale, privând astfel populația municipiului Focșani de furnizarea apei calde, dar mai ales a agentului termic. Suntem convinși că și în viitor vom beneficia de implicarea și susținerea dumneavoastră pentru un nou început al ENET, de menținere în stare de funcționare și rentabilitate”, se arată în adresa transmisă de GDF Suez Energy.