Un molid înalt străjuiește intrarea în școală.Cei optzeci de elevi se cunosc ca pe propriile buzunare. Nu există un copil în școală pe care cei șaptezeci si nouă să nu-i cunoască.
E singura școală din comună. Microbuzul îi duce și îi aduce în fiecare zi din cele cinci sate. În caz de vreo problemă profesorii navetiști îi întreabă :,,Tu cu cine ești din sat?”
În curtea școlii, țărîna, iarba și copacii ce o împrejmuiesc, te fac să te simți în mijlocul naturii. Nici urmă de asfalt sau ciment în afara aleilor de pe lângă școală, îți dau sentimentul libertății.
Terenul…de fotbal, în lungime de la o poartă la alta și lățime nelimitată, în afara faptului când directorul, profesor de sport îl delimitează cu jaloane, este călcat în lung și-n lat de băieți și fete cu aceeași înverșunare în timpul partidelor de fotbal. Nu exagerez cu nimic, nu am văzut până acolo fete jucând fotbal cot la cot cu băieții.
—Care-i pasiunea ta, Adina?
—Fotbalul.
—Ce-ai vrea să primești de ziua ta?
—O minge și adidași cu crampoane, doamna.
O zi mohorâtă cu o ploaie măruntă.
Terenul…e încă bun.
Olteanu, de statură mijlocie, serios, cu mult bun simț, ține foarte mult la adidașii lui. Nu-i poate băga pe teren, i-ar face praf.
—O pereche de șosete…îmi pot lua alta.
Adidașii stau cuminți pe marginea terenului, iar pe el nu-l poate opri nici ploaia blândă, nici terenul accidentat. Ai putea spune că nu există copii în școală care să nu joace fotbal.
Coman, în clasa a-V-a, servește copiii cu bomboane, e ziua lui. A venit mama lui să-i aducă bomboane și suc. Stă de vorbă și cu diriginta.
—E domol, e foarte domol. E un copil bun, drag sufletului meu, dar prea domol.
Mama lui e de acord, îl mângâie cu privirea.
Într-o zi frumoasă, terenul bun, copiii vor afară la diriginție să joace fotbal. …Și totuși nu pot să cred, nu pot să înțeleg . …Robert, cel domol, e cel mai bun la fotbal, tot terenul e al lui, nimeni nu-i poate lua mingea. Auzi… cel domol.
—Robert, dar nu-i corect așa, mai pasează mingea și la altcineva!
—Nu pot doamna, nu mi-o mai dau înapoi. Nu e Mihăiță,cu el făceam pase.
Așa e, și Mihăiță e bun, are dreptate, l-am văzut într-un meci. Au candidat amândoi la șefia clasei. A cîștigat Robert cu un vot în plus.
—Lăsați doamna să fie el, nu-mi pare rău, eu am mai fost.
Toată lumea știe că Mihăiță lipsește, doar a murit tatăl lui ieri, nu o să vină deloc la școală săptămâna asta, nici el nici fratele lui Ionuț de la a-VII-a. Vestea a uimit toată școala. Nu mai sunt copii în școală fără tată,…adică mai sunt,…mulți, cu tata sau mama plecați, de când erau ei mici dar nu în cealaltă lume.
Lui Mihăiță nu i s-a îndeplinit dorința scrisă de 8 martie pe felicitarea pentru mama, „să se facă tata sănătos”, dar cu siguranță se va ține de promisiunea făcută tot atunci „voi fi alături de tine mereu și te voi ajuta”. Acum o poate ajuta doar prin faptul că nu e singură și trebuie să meargă înainte.
A doua zi pe băncile din clasa a-V- a stăteau câte două lalele și două lumânări, luate de la magazinul de vizavi. Unii au uitat sau nu au avut bani.
−Vrei să mergi? Îți dau eu o lumânare. Și o floare.
Au mai rămas câțiva fără lumânare sau fără floare dar ce mai contează,vor să meargă toți.
La ora 12 toți îl văd pe tatăl lui Mihăiță. El nu este acasă, este plecat la cumpărături cu mama lui, pentru înmormântare.Cei 140 lei, strânși de colegii din cele două clase a-V-a și a-VII-a îi lasă lui Ionuț.
A treia zi Mihăiță a plâns cel mai mult,…până la cimitir.
– Doamna, de luni Mihăiță o să vină la școală?
E luni. E vioi, are zâmbetul pe față, numai el știe când e trist. Se scuză:
−Nu am fost acasă atunci, am fost la cumpărături…
Îl îmbrățișez și îl sărut pe frunte.
A trecut…pentru noi.Vine săptămîna altfel, paștele, vacanța…
Vrem să-i facem o surpriză lui Mihăiță și fratelui său.
−Cu ce începe surpriza, doamna?
−Cred că……… cu bani.
A doua zi se strâng vreo 10 lei. E cam puțin… Dar mai avem colegi în școală și la celelalte clase, doar toți știu ce au pățit cei doi.
1leu, 2lei,…5lei, …eu mai am un leu dar de 50 de bani…și eu mai am un leu dar de 10 bani. E bine. S-au strâns.
Joi. Careu. Directorul anunță că Mihăiță și Ionuț vor merge în excursie. Aplauze și bucurie.
Am reușit. Am fost alături de ei, în săptămâna altfel – „Să știi mai multe, să fii mai bun.”
Prof.Alina Grigoraș
Școala „Ionel Sîrbu ” Ciorăști
P.S. Toate relatările și personajele sunt reale.
