Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România -APC România, organizație neguvernamentală apolitică și nonprofit, a realizat un studiu asupra 70 de tipuri de pate vegetal. Analiza a fost realizată în perioada 21 — 31 martie 2015, sub coordonarea domnului Dr. Bio-Chimist Ing. Mihai Rissdorfer pe baza informațiilor existente pe etichetă. Produsele au fost achiziționate din mai multe hypermarketuri (…). ‘Produsele de post, în majoritatea lor, sunt dezechilibrate din punct de vedere nutrițional, din cauza numărului mare de aditivi alimentari și al conținutului ridicat de sare. În cazul produselor de post, ingredientul principal trebuie să fie constituit din una sau mai multe legume, nicidecum din apă sau ulei vegetal, așa cum s-a constatat în cazul pateului vegetal’, a declarat Conf. Univ. Dr. Stanciu Costel, Președinte APC România.
Probleme care au fost descoperite pe etichetele produselor:
—Glucidele sunt adausuri de îndulcitori, dar acest lucru nu este trecut pe etichetă
—Zahărul nu apare în lista de ingrediente, dar este trecut pe eticheta nutrițională
—Atunci când produsul conține soia, nu este menționat dacă este sau nu modificată genetic
—Nu se declară proveniența uleiului vegetal — palmier, rapiță, in etc.
—În unele produse condimentele sunt înscrise în mod generic, dar nu este menționat tipul condimentului și având în vedere că unele dintre ele sunt incluse în lista substanțelor alergene, este important să fie știută denumirea respectivului condiment.
—Nu se menționează dacă aromele sunt naturale sau artificiale.
Unele din pateurile analizate conțin anumiți aditivi alimentari care pot provoca probleme de sănătate atunci când sunt consumați în cantități mari.
—E1520 — Propilen glicol — produs ce se utilizează ca antigel în radiatoarele motoarelor și se extrage din țiței. Produce stări depresive ale sistemului nervos central, este neurotoxic și cardiotoxic. În contact cu pielea produce dermatite. Îl putem găsi numai la un producător (…) în produsele: vegetal, vegetal verdețuri, vegetal ardei rosu, vegetal ciuperci, vegetal măsline.
—E635 — Ribonucleotid disodic — posibil cancerigen, dar îl regăsim în 29 dintre produsele analizate.
—E621 — Monoglutamat de sodiu — produce dureri de cap, slăbiciune, greață, arsuri, astm, poate declanșa Alzheimer și Parkinson. Nu trebuie consumat de femei însărcinate, copii, hipoglicemici, bătrâni sau cardiaci. Îl regăsim în 57 dintre produsele analizate
—E412 — Guma guar — un aditiv ce poate fi consumat moderat pentru că produce balonări, greață, crampe, astm, alergii, eczeme. Este prezent în 28 de sortimente incluse în acest studiu.
Și pentru că cel mai sănătos pate vegetal este cel produs în casă, vă propunem câteva rețete sănătoase.
Pate de măsline și ardei — Pasați în blender următoarele ingrediente: 1 cană de măsline kalamata fără sâmburi, 1 ardei copt, 4 caței usturoi, ulei de măsline, boia de ardei iute și dulce, sare, piper.
Pate de ciuperci și usturoi — Pasați în blender următoarele ingrediente: 1 cană ciuperci fierte, 1 căpățână de usturoi copt, pătrunjel, sare, piper.
Pate de leurdă — Pasați în blender următoarele ingrediente: 1 cană de nuci înmuiate peste noapte, 1 legătură de leurdă, 2-3 roșii uscate la soare, ulei de măsline, sare, piper.
Articolul integral pe http://www.agerpres.ro/ots/2015/04/02/sa-invatam-sa-intelegem-eticheta–14-36-31