Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613
Ediția: Duminică 28 aprilie 2024. Nr. 6613

ULTIMA ORĂ !!! DOUĂ MILIOANE de litri de vin CONTRAFĂCUT


Polițiștii au făcut verificări miercuri la două societăți comerciale din Panciu și Bolotești, care produc și comercializează vin. Verificările au fost făcute de polițiștii bucureșteni și de cei din Vrancea, existând suspiciunea că agenții economici ar fi comercializat vin contrafăcut.
    Acțiuni similare au avut loc și la Bacău și Buzău. „În perioada 1 – 2 aprilie a.c., sub coordonarea direcțiilor centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au efectuat verificări la 12 sedii sociale și puncte de lucru, aparținând a 5 agenți economici. În urma activităților desfășurate, au fost ridicate, în vederea analizării în laborator, probe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societațile verificate, precum și documente. Din cercetări, s-a stabilit că reprezentanții acestor agenți economici ar fi produs ori comercializat, din 2012 până în prezent, peste 2.000.000 de litri de vin contrafăcut, sub diferite marci. Aceste produse ar fi fost comercializate fie ambalate în sticle sau în recipiente de tip pet, fie vrac, către 75 de agenți economici din 12 județe. Totodată, s-au efectuat cercetări cu privire la beneficiarii mărfurilor comercializate, precum și realitatea și corectitudinea înregistrărilor financiar contabile, referitoare la aprovizionarea cu materii prime și materiale, în special struguri și recipiente pentru ambalarea produselor finite. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, estimat până în prezent, este de peste 4 milioane de lei. La activități au participat și specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale- Direcția de Inspecții Viti – vinicole și inspectori ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor”, se arată într-o informare a Poliției Române.

14 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?