Trăgătorul Alin Năstasă, cel mai bun sportiv al Vrancei în 2014 s-a transferat la clubul Steaua București, după ce a punctat în competițiile naționale pentru CS Unirea Focșani și Dinamo București Sportivul antrenat de Adrian Alaci a decis să facă pasul spre marea performanță la clubul din Bulevardul Ghencea.
Anul trecut, sportivul a devenit campion național la seniori după ce l-a învins chiar pe campionul olimpic, Alin Moldoveanu și a cucerit medalia de aur cu echipa de la CS Unirea Focșani la categoria juniori I.