Ediția: Vineri 20 Iunie 2025 Nr. 6903

Alexandru Lefter cere voie judecătorilor să părăsească domiciliul


Alexandru Lefter, fostul șef al ITRSV Focșani, aflat în arest la domiciliu, a  solicitat instanței de judecată să i se permită să părăsească imobilul în care locuiește, cel mai probabil ca urmare a unor afecțiuni medicale. Magistrații Curții de Apel Ploiești au luat în discuție cererea lui Lefter la data de 24 martie, dar nu au luat nicio decizie, următorul termen fiind stabilit pentru 31 martie, când acesta trebuie să depună la dosar dovezi medicale. „Amână cauza la data de 31 martie 2015 pentru completarea cererii și depunerea de dovezi medicale”, se arată în soluția instanței din data de 24 martie.
    După aproape două luni de arest preventiv, Alexandru Lefter, șeful ITRSV Focșani, s-a întors acasă. La începutul acestei luni, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au admis contestația formulată împotriva deciziei magistraților Curții de Apel Ploiești și l-au plasat în arest la domiciliu.
    Lefter a fost arestat pe 21 ianuarie, la propunerea procurorilor DNA. El a fost arestat într-un dosar privind retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure în Buzău, dosar în care, la finele anului trecut, a fost arestat preventiv fostul prefect din județul vecin, dar și alte persoane. Inspectorul șef al ITRSV Focșani este acuzat că ar fi cerut unui afacerist, Gheorghe Ceteraș, suma de 25 mii euro și ar fi primit 15 mii euro pentru a-și pune semnătura, dar și ștampila instituției pe care o conduce pe un titlu de proprietate eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău. Mai mult, Lefter i-ar fi promis denunțătorului că va urgenta procedura. Banii ar fi fost ceruți și primiți în perioada mai-iunie 2011, Lefter fiind dat în vileag după arestarea denunțătorului.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?