Ediția: Vineri 4 iulie 2025 Nr. 6913

Vizite la stația de epurare de Ziua Mondială a Apei


Sub sloganul „Apa și dezvoltarea durabilă”, duminică se sărbătorește Ziua Mondială a Apei, zi care oferă prilejul de a conștientiza nevoia globală de a economisi, conserva și gestiona resursele de apă în mod responsabil, pentru generațiile viitoare. În fiecare an, Organizația Națiunilor Unite aduce în atenție câte o temă de relevanță mondială pentru a marca această zi, tema anului 2015 fiind „Apa și dezvoltarea durabilă”, care marchează modul în care apa face parte din viața noastră și cum putem să o gestionăm pentru viitor.
Directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Vrancea (SGA), Cătălin Popescu, a declarat că în contextul creșterii semnificative a cerinței de apă din ultimele decenii, tema anului 2015 ne supune atenției necesitatea colaborării dintre factorii de decizie, autorități, utilizatori de apă, comunități locale, în vederea promovării unor strategii de dezvoltare durabilă în toate sectoarele de activitate. „Nu putem vorbi de dezvoltare durabilă fără apă, așa cum nimic nu este posibil fără apă, această resursă fiind inima dezvoltării umane și economice. Urbanizarea rapidă, explozia demografică la nivel mondial și schimbările climatice au devenit presiuni acute asupra resurselor de apă, ceea ce a condus ca protejarea apelor să fie, în prezent, o preocupare politică majoră. Apa este numitorul comun care leagă toate domeniile de activitate, iar aceste acțiuni au rolul de a încuraja o mai bună înțelegere globală a nevoii de utilizare a apei și de gestionare într-un mod cât mai responsabil”, a precizat șeful SGA Vrancea.
Cătălin Popescu a arătat că Administrația Națională „Apele Române” are ca principal scop protejarea resursei de apă a României. „Experiența noastră în acest domeniu s-a îmbunătățit în timp în ceea ce privește asigurarea unei calități corespunzătoare, cât și prevenirea efectelor negative ale inundațiilor, astfel că gestionarea durabilă și managementul integrat al resurselor de apă stă la baza dezvoltării tuturor sectoarelor”, a adăugat el.
La rândul său, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Leocadia Gavrilescu, a arătat că un management sănătos al apei trebuie construit pe doi piloni principali: cel al reducerii consumului de apă și cel care vizează preocuparea continuă pentru calitatea acesteia. Ministrul a precizat că, după cum bine se știe, „calitatea apei nu cunoaște frontiere și nu trebuie să depindă de mediul politic sau economic”, precizând că fiecare persoană este responsabilă de felul în care alege să consume și să conserve această resursă indispensabilă vieții.

Ca în fiecare an, Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea a organizat mai multe activități instructiv-educative în scopul promovării temei Zilei Mondiale a Apei, dar și a principiilor de gestionare durabilă a resurselor de apă. În parteneriat societatea CUP SA Focșani, pe 20 martie au fost efectuate vizite la Stația de Epurare a Municipiului Focșani, împreună cu elevii clasei a IV-a A de la Åžcoala Generală nr. 5 Focșani, elevii clasei a IV-a A de la Școala Generală nr. 1 Focșani, elevii clasei a IV-a B de la Școala Generală nr. 3 Focșani și elevii claselor a VII-a B și D de la Școala Generală nr.9 Focșani. De asemenea, în parteneriat cu Compania de Apă Buzău, pe 20 martie a fost  efectuată o vizită la Stația de Epurare a Municipiului Rm. Sărat, împreună cu elevii clasei a VII-a A de la Åžcoala Generală nr. 1 Rm. Sărat.
Tot vineri, elevii clasei a IV-a B de la Åžcoala Generală nr. 3 din Focșani, elevii claselor a VII-a B și D de la Școala Generală nr.9 Focșani au efectuat o vizită la Laboratorul de calitate a apei din cadrul SGA Vrancea. Totodată, a fost organizat un concurs de desene cu premii, pentru clasele I – IV și un concurs de fotografii cu premii, pentru clasele V – VIII, premierea urmând să aibă loc pe 23 martie, la sediul SGA Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?