De obicei, cazurile de dispariții sunt semnalate sec în paginile ziarelor sau pe posturile de televiziune. În câteva cuvinte, aflăm cum îl cheamă, de unde este, câți ani are, în ce era îmbrăcat la data dispariției omul respectiv și unde să sunăm în cazul în care îl vedem. Dar câtă neliniște, câtă disperare, ce dramă e în spatele unei astfel de dispariții nu știm și nici nu ne gândim, decât în cazul în care, Doamne ferește, ne dispare nouă înșine cineva drag… În acest caz este vorba despre o femeie de 59 de ani, care este soție, mamă, bunică și fiica cuiva, și care în ultimii 25 a trăit cu mintea rătăcită în lumea ei, o cu totul altă lume decât a noastră…
Diagnosticată cu schizofrenie, Săndica s-a chinuit deseori cu hăituiala vocilor stranii, cu spaimele nejustificate dar cumplite, cu puseele de paranoia și cu tot alaiul de simptome atât de grave și neplăcute ale acestei boli. Dincolo de acestea, suferința femeii a adus, în casa sărăcăcioasă din binecunoscutul cartier Modruzeni din Mărășești, primii bani siguri. Adică, indemnizația cuvenită pentru handicapul gradul grav în care a fost încadrată și suma prevăzută de lege pentru asistentul personal. O vreme, însoțitor i-a fost soțul, Vasile Aron, iar când primăria nu a mai avut resursele de a păstra angajați însoțitorii persoanelor cu dizabilități grave, Săndica a primit respectivii bani în propria sa indemnizație.
Boala femeii nu a dus, așa cum cel mai des se întâmplă, la despărțirea celor doi soți. Dimpotrivă, necazul pare să-i fi apropiat și mai tare. „Era foarte bolnavă, nu mai putea face treabă așa că eu o spălam, eu făceam mâncare. Cum era, era nevasta mea și nu a fost vina ei că s-a îmbolnăvit. Am dus-o pe la doctori, lua tratament, am făcut tot ce am putut pentru ea. Acum iar făceam acte să i se facă iar certificat de handicap, că atunci când era programată nu am putut să ajungem”, a spus Vasile, soțul Săndicăi, scoțând dintr-o geantă plină de acte, certificatul de încadrare al femeii, valabil până în anul… 2114! „Da, este încă valabil!”, a văzut uimit și bărbatul. „Atunci de ce ne-au spus să facem alte documente?”, se întreabă uimit, Vasile.
Mamă pentru o fetiță chinuită
Sora Săndicăi, Mirela Trifan, care a venit ieri la sediul redacției noastre împreună cu soțul acesteia să ceară ajutor, a povestit că dincolo de boală, femeia era bună și credincioasă. Nu a putut avea proprii copii, dar a luat de suflet și a crescut o fetiță necăjită, pe care, cu toate lipsurile și cu toată sărăcia, a ocrotit-o, a iubit-o și îngrijit-o așa cum doar o mamă o poate face. „Era o femeie amărâtă de la Adjudu Vechi care vindea urzici în piață, într-o primăvară. Vasile (soțul Săndicăi – n.r.) era militar pe atunci. S-a întâmplat ca și Săndica să vândă urzici în ziua aceea, tot acolo în Adjud. Femeia aia se văita că are patru copii și mai are o fată mică, pe care-ar da-o, dar n-are cui… Un an și opt luni avea Cristina (fetița – n.r.) pe atunci și sărăcuța a fost chinuită tare. Mamă-sa o mai lăsase în tren, a mai dat-o o dată la altcineva… Săndica a zis că să i-o dea ei, i-a dat-o, iar după opt luni s-a trezit că femeia vrea fata înapoi… N-o luase cu acte, adică legal. Dar după aia noi, familia, i-am zis că dacă i-o dă Săndicăi cu acte o ajutăm și pe ea cu ce putem noi, cu lapte, că aveam vacă, cu ce puteam. Și atunci, femeia a pus degetul și așa a semnat pentru adopție. Dar ori credeți că n-a mai venit? A venit iar s-o ia, dar nu mai avea niciun drept. Acum, Cristina are 32 de ani și nici nu vrea să audă de mama ei naturală! Pe Săndica o recunoaște ca mamă și i se rupe sufletul că nu știe nimic de ea, plânge și ne tot roagă să ne dăm toată silința s-o găsim și s-o aducem acasă”, a povestit Mirela.
În urmă cu cinci ani, Cristina, fata Săndicăi și a lui Vasile, a plecat în Spania, după o viață mai bună. Căsătorită și cu trei copii, fata a avut toată înțelegerea și susținerea părinților ei. „Era bine să avem un copil lângă noi dar totuși, dacă rămânea aici, ce făcea? Știți doar ce sărăcie este la noi în Modruzeni… Așa, de bine de rău, acolo în Spania muncește și se descurcă mai bine decât aici. Numai că acum e tare supărată că mama ei a dispărut…”, a spus Vasile.
„Săndica are farmece…”
Cum nu au mai prea întâlnit o astfel de boală și nimeni din familia lor nu a mai suferit de așa ceva, rudele Săndicăi au rămas cu convingerea că totul s-a declanșat din cauza farmecelor ce i-au fost făcute acesteia de către o femeie care ar fi vrut, în tinerețe, să-i ia bărbatul. „Are farmece sigur! Femeia aia a vut să-i ia bărbatul și i-a dat mătrăgună… Era o babă la Tecuci care fermeca de îngheța apa în palmă! La ea s-a dus aia și i-a făcut farmece Săndicăi… Și avea, săraca, arsuri, și am dus-o și-am desfăcut-o pe la biserici, pe la mănăstiri… Și oricum, aia care i-a făcut a murit accidentată, dar ce folos dacă Săndica a rămas bolnavă…”, a povestit Mirela.
Cu toții au înțeles-o, au mers cu ea nu doar prin biserici și mănăstiri, ci și prin doctori. Au aflat că boala se numește schizofrenie, că nu trece și că prin pastile se poate totuși ține din scurt. Au ajutat-o să-și întocmească dosarul pentru încadrarea în grad de handicap și și-au dus viața mai departe acolo, adânciți în nevoile lor din Modruzeni.
„A mai plecat, a fost găsită umblând goală prin Adjud”
Soțul și sora Săndicăi spun că nu este pentru prima dată când aceasta dispare de acasă, că în urmă cu câțiva ani biata femeie a fost găsită tocmai prin București, altă dată prin Buzău, ba chiar și undeva prin județul Galați. Acum câțiva ani, sărmana a fost găsită prin Adjud, rătăcind goală pe străzi și nemaiștiind drumul spre casă… „Acum vreo șapte ani tot așa a plecat. Șase luni a fost dispărută, a ajuns tocmai prin București. A dat o mașină peste ea într-o noapte și au găsit-o femeile care măturau dimineața. Au dus-o la spital la Bagdasar. Ä‚la a fost norocul, că au tratat-o și au internat-o, și după trei zile i-a revenit memoria și a spus că este din Mărășești. Și au adus-o cu salvarea direct la spitalul nostru din Mărășești, unde este acum cămin de bătrâni. După aia am dus-o noi la Spitalul din Dumbrăveni unde au ținut-o până și-a revenit și am luat-o acasă”, își amintește Mirela.
Femeia a explicat că deși sunt o familie unită, deși le pasă foarte mult unuia de celălalt, a fost imposibil să stea permanent cineva lângă Săndica așa încât să o împiedice să plece de acasă. Și din acest motiv… „acum câțiva ani tot așa a plecat, și au găsit-o ziariștii prin Adjud, umblând goală. Săraca nu mai știa ce face, s-a dezbrăcat și umbla așa pe stradă… Au luat-o polițiștii și au adus-o iar acasă. Am avut noroc și atunci că au găsit-o, dar acum zău că nu mai știm unde să ne mai ducem, pe unde să mai căutăm ca să găsim măcar un fir care să ne ducă la ea”, a spus Mirela.
Filmul acestei dispariții
Vasile povestește că pe 25 ianuarie, duminică, soția sa, Săndica, i-a spus că pleacă până la mama ei să mănânce sarmale. „De acolo s-a dus la biserică la noi în Mărășești, apoi, pe la 5 după masa a văzut-o cineva la Biserica preotului Argatu din Slobozia Ciorăști. Probabil ea s-a dus apoi în gara Cotești dar în loc să ia trenul spre Mărășești s-a suit în altul, și așa a ajuns în gara din Buzău, unde au văzut-o polițiștii TF. Dar unde a plecat de acolo, nimeni nu mai știe, de două luni este de negăsit. Am dat-o dispărută, dosarul ei e aici la poliția din Focșani, dar încă nu au găsit-o, nimeni nu a văzut-o, nimeni nu a sunat. Nu știu ce să mai facem, ne-am duce s-o dăm la televiziune pe la București dar nu avem bani… De aceea vreau să spun la toată lumea care citește ziarul, dacă cineva o vede să sune neapărat la poliție sau la primărie la Mărășești”, a spus Vasile.
Aceeași rugăminte o adresează și Mirela. „Mama suferă atât de mult! Are 75 de ani săraca, și vrea să știe de Săndica, dacă-i vie, dacă-i moartă.. Și dacă-i moartă să-i poată face pomenile creștinești… Opt copii am fost la părinți și pe toți ne-a crescut cu dragoste și dacă Doamne ferește ar dispărea oricare dintre noi, tot la fel de tare ar suferi”, a spus Mirela.
La momentul dispariției, Săndica purta o haină neagră tip sacou bărbătesc, pantaloni negri, un pulover mov și era încălțată cu o pereche de ghete albe. De asemenea, pe cap avea un fular de culoare închisă. Ea are înălțimea de 1,60 metri, greutatea de aproximativ 70 de kilograme, părul scurt, grizonat, ochi căprui iar pe frunte are mai multe cicatrici. „Dispăruta nu a fost identificată până acum. Polițiștii desfășoară în continuare activități specifice pentru găsirea acesteia”, a declarat subcomisar Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție. Așadar, dacă o vedeți pe Săndica, nu ezitați să sunați la 112 sau la numărul de telefon 0237.207.005. Familia ei o așteaptă și speră ca oamenii care au citit acest articol să îi ajute să o găsească până nu e prea târziu.
