Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Tineri acuzați de proxenetism, puși sub control judiciar


Două dintre cele trei persoane arestate preventiv luna trecută, pentru proxenetism, au fost puse sub control judiciar. Inițial, magistrații Tribunalului Vrancea le-au prelungit măsura arestului preventiv, dar la Curtea de Apel Galați au obținut controlul judiciar. Contestațiile s-au judecat ieri, iar doi dintre cei trei au fost puși sub control judiciar, în cazul celui de-al treilea contestația împotriva prelungirii măsurii arestului preventiv fiind respinsă.
    „Admite contestațiile formulate de inculpații Ciobotaru Ana-Maria și Drăgan Ion. Desființează în parte încheierea din 16.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 281/91/2015 al Tribunalului Vrancea și, în rejudecare, respinge propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea privind prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpații Ciobotaru Ana-Maria și Drăgan Ion. (…) înlocuiește măsura arestării preventive, luată față de inculpații Ciobotaru Ana-Maria și Drăgan Ion, cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, de la data de 24.02.2015 până la data de 25.03.2015 inclusiv. (…) Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul Lambru Petre-Alin împotriva încheierii din 16.02.2015 pronunțată în dosarul nr. 281/91/2015 al Tribunalului Vrancea (…)Definitivă”, se arată în soluția instanței gălățene.
    Celor doi tineri, cărora le-a fost înlocuită măsura arestului preventiv, le-au fost trasate o serie de sarcini. Astfel, ei trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor ori de câte ori sunt chemați. De asemenea, tânăra nu are voie să depășească limita teritorială a comunei Huruiești, județul Bacău, iar tânărul comuna Homocea, județul Vrancea, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar. Nu au voie să comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu ceilalți inculpați, cu reprezentanții persoanelor vătămate, părților civile ori cu martorii din cauză.
    Cei trei au fost arestați preventiv în urma unei acțiuni a polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Focșani, care au stabilit că împreună cu o altă persoană, împotriva căreia a fost dispusă încă de la început măsura controlului judiciar, au obligat șase tinere să se prostitueze într-un apartament din Focșani, în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015. În timpul unei percheziții, două  dintre persoanele cercetate au fost găsite într-un apartament din Focșani. „La data de 21 ianuarie a.c., ora 16.00, polițiștii focșăneni i-au depistat pe L. Petre Alin, de 27 ani, din comuna Homocea, C. Ana Maria, de 17 ani, din comuna Huruiești, județul Bacău, G. Ionuț, de 29 ani, din municipiul Focșani, D. Ion, de 27 ani, din comuna Homocea, și au stabilit faptul că în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015 au racolat un număr de 6 fete pe care le-au determinat să practice prostituția. La data de 21 ianuarie a.c. polițiștii focșăneni au efectuat o percheziție domiciliară la apartamentul lui G. Ionuț, care era închiriat pentru activitatea de prostituție, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri și sume de bani care nu au putut fi justificate. Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale”, se arăta în informarea trimisă de IPJ Vrancea imediat după efectuarea percheziției.  
 Competența în dosar a fost declinată către DIICOT.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?