Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Ce spune Biblia despre vise?


Visele reprezintă un fel de sistem digestiv al creierului, care are foarte mare legătură cu activitatea sa conștientă. În Biblie, visul apare de foarte multe ori, dar în două mari situații total opuse: o dată este o formă de comunicare cu Dumnezeu, altă dată este o formă înșelătoare, în care omul nu trebuie să se încreadă.

  Ce este visul?

    Științific vorbind, visul reprezintă o activitate a creierului, în timpul somnului. Specialiștii care au analizat fenomenul visului au aceeași concluzie: visul este un fenomen de amestec între inconștient și subconștient, care are loc în anumite etape ale somnului (numite REM – rapid eye movement) și în cadrul căruia omul percepe senzații (tactile, auditive, vizuale) ca și cum ar fi conștient (treaz). Prin aceasta, visul ne demonstrează legătura foarte puternică dintre trup și suflet. Uneori, activitatea creierului este atât de intensă, încât poate pune în mișcare părți ale trupului, prin diverse sunete, zvârcoleli sau chiar forme de somnambulism. Alteori, pare că subiectul poate controla lumea din vis, iar visul poate părea realitate. Specialiștii încă mai studiază legătura dintre vis și mișcarea REM a ochilor.
    În Biblie, visul apare de foarte multe ori, dar în două mari situații total opuse: o dată este o formă de comunicare cu Dumnezeu, altă dată este o formă înșelătoare, în care omul nu trebuie să se încreadă. Vom lămuri imediat aceste două aspecte.

  De unde vine visul?

    Biblia și lumea științifică au aceeași explicație pentru sursa visului. Biblia spune, prin înțeleptul împărat Solomon, că „din mulțimea grijilor se nasc visele” (Ecclesiatul 5, 6). Adică, din preocupările sufletești ale conștientului nostru.
La fel afirmă și cercetătorii științifici: visele reprezintă un fel de sistem digestiv al creierului, care are foarte mare legătură cu activitatea sa conștientă. Informațiile din vis au legătură întotdeauna cu informații procesate în stare conștientă, indiferent de gradul lor de conștientizare. Există studii care caută legătura dintre conținutul unui vis și amprenta emoțională a diverselor informații primite în viața reală. Uneori, o simplă idee de peste zi îți oferă un vis, alteori stresul sau o situație dificilă sunt surse ale visării. Cert este că visul lasă și amprente emoționale asupra visătorilor: visele frumoase generează o buna dispoziție, iar visele urâte generează stări negative.

  Credem sau nu în vise?

    Deoarece visele au legătură cu conștientul, mulți dintre noi credem că ele pot fi interpretate. De aici până la credință este doar un pas. Pe de o parte, visul este adeseori prezentat în Biblie ca o formă de comunicare a omului cu Dumnezeu. Există numeroase personaje în Biblie cărora Dumnezeu le vorbește „în vis”: patriarhii Avraam și Iacov,  profetul Daniel, Dreptul Iosif (logodnicul Fecioarei Maria), cei Trei Magi etc. Există chiar și o anumită formă de interpretare a viselor, Vechiul Testament fiind străbătut de vise profetice: visul lui Iacov, cu îngerii care suie și coboară pe o scară, Iosif tâlcuiește visele lui Faraon, profetul Daniel visează diverse evenimente viitoare, dreptul Iosif este înștiințat prin vis ce să facă cu Pruncul Iisus și mama Lui etc.
    Pe de altă parte, tot Biblia se opune interpretării viselor și încrederii în ele. Dumnezeu, prin proorocul Ieremia, avertizează asupra escrocheriei practicate prin interpretarea viselor: „Pentru că așa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Să nu vă lăsați amăgiți de proorocii voștri și de ghicitorii voștri care sunt în mijlocul vostru, și să nu ascultați visele voastre, pe care le veți visa, căci vă proorocesc minciună și Eu nu i-am trimis, zice Domnul!” (Ieremia 29, 8-9).
    (…) Așadar, care este cheia înțelegerii acestei antinomii?

  Cum deosebim visele? Le dăm crezare sau nu? Credem în vise?

    Mai întâi, trebuie să înțelegem că visul profetic, în care Dumnezeu vorbește omului, nu este un vis natural, clasic. Însăși Scriptura o spune, prin proorocul Valaam: „Așa glăsuiește cel ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu, cel ce cunoaște gândurile Celui Atotputernic, cel ce vede descoperirile lui Dumnezeu, ca în vis, dar ochii și-i are deschiși” (Numerii 24, 16). Tocmai de aceea, pentru că este o stare deosebită, ea mai este numită și vedenie, un termen care este menit să deosebească visul natural de visul profetic.
    Dar, care este scopul visului profetic? Cartea lui Iov spune: „Vezi că Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte. Åži anume, El vorbește în vis, în vedeniile nopții, atunci când somnul se lasă peste oameni și când ei dorm în așternutul lor. Atunci El dă înștiințări oamenilor și-i cutremură cu arătările Sale. Ca să întoarcă pe om de la cele rele și să-l ferească de mândrie. Ca să-i ferească sufletul de prăpastie și viața lui de calea mormântului” (Iov 33, 14-18).
    Prin urmare, scopul visului profetic era unul mântuitor: salvarea omului de la degradarea sa morală. Tocmai de aceea, venirea Mântuitorului Iisus Hristos este împlinirea multor vise profetice. (…)
    Așadar, odată cu venirea lui Hristos și Pogorârea Duhului Sfânt în lume, epoca visului profetic a apus. De aceea, creștinii nu au motive să dea crezare visurilor, deoarece ei cunosc tot ceea ce trebuie să știe pentru mântuirea lor, nemaifiind nevoie de nimic în plus, decât de o înțelegere corectă a creștinismului. (…)

  Concluzie

Visul este o activitate naturală a creierului, născută din preocupările psihologice de moment. Când vorbim de Biblie, visul natural trebuie deosebit de visul profetic, numit și vedenie, care era o metodă excepțională de comunicare divină cu scopul precis de a îndruma lumea pe calea mântuirii. Visul profetic se derula prin oameni anume aleși de Dumnezeu, cu o înaltă ținută morală. De aici și ispita contemporană a unora de a se crede aleși de Dumnezeu să le vorbească prin vis.
    Odată cu venirea lui Hristos și a Duhului Sfânt, creștinii nu mai au nicio bază biblică pentru a se încrede în visuri sau a se preocupa pentru tâlcuirea lor. Hristos este plinătatea tuturor învățăturilor spirituale, prin urmare nu mai putem vorbi de o altă Evanghelie decât cea adusă de El. Până la urmă, tot ce putem înțelege din vis este că el reflectă conștientul nostru de zi cu zi, la modul inconștient și subconștient, lucru confirmat și de cercetările științifice.

    Articolul integral pe http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/ce-spune-biblia-despre-vise

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?