Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Afacerist din Homocea, cercetat pentru comerț ilegal cu PIEI DE ANIMALE


Un afacerist din Homocea este cercetat într-un dosar de evaziune fiscală. Ieri dimineață, la locuința sa din Homocea, dar și la sediul societății pe care o administrează au fost efectuate percheziții, oamenii legii căutând documente de evidență contabilă și înscrisuri privind acte de comerț cu piei de animale. În ceea ce privește activitatea infracțională, anchetatorii spun că societățile vizate în dosar nu pot justifica proveniența pieilor pe care le-ar fi livrat scriptic, administratorii lor fiind bănuiți că ar fi întocmit documente fictive de aprovizionare de la firme cu comportament de tip fantomă, radiate sau cu alte obiecte de activitate. Prejudiciul a fost estimat la  2.300.000 de lei.
    În total, ieri dimineață, 150 de polițiști au efectuat 40 de percheziții în 9 județe și în municipiul București, la sedii de firme și la locuințele unor persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 2.300.000 de lei, prin evaziune fiscală. „La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău efectuează 40 de percheziții la sediile mai multor firme și la locuințele unor persoane bănuite că ar fi efectuat operațiuni fictive, în scopul diminuării obligațiilor de plată la bugetul de stat și/sau al rambursării ilegale a T.V.A.. La acțiune participă aproximativ 150 de polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Buzău, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Neamț, Vrancea, Dâmbovița, Prahova și Argeș și de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Perchezițiile sunt efectuate la sedii și puncte de lucru ale unor societăți comerciale de pe raza județelor Buzău, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Neamț, Vrancea, Dâmbovița, Prahova și Argeș și a municipiului București, precum și la locuințele persoanelor bănuite. Activitățile, derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, urmăresc identificarea unor documente sau bunuri, pentru probarea faptelor de evaziune fiscală.  Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al DIPI”, au transmis reprezentanții Poliției Române, în timp ce perchezițiile erau în desfășurare.

   Mai multe persoane au ajuns la audieri

    Polițiștii au precizat că în urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate mai multe documente de evidență contabilă și înscrisuri privind acte de comerț cu piei de animale. În total, 17 persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău în vederea continuării cercetărilor, printre acestea numărându-se și vrânceanul.
    „Astfel, în dosarul instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Buzău sunt cercetați doi bărbați, în vârstă de 35, respectiv 59 de ani, administratori ai două societăți din județele Buzău și Galați, cu obiect principal de activitate comercializarea de piei de animale. Aceștia sunt bănuiți că în perioada februarie – septembrie 2013, prin intermediul firmei din județul Buzău, ar fi obținut 622.882 de lei, rambursări ilegale de T.V.A., în baza unor documente depuse la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Buzău, reprezentând achiziții fictive de marfă de la alte societăți care nu au ca obiect de activitate comerțul cu piei de animale. Totodată, sunt cercetate alte 23 de persoane, administratori de societăți comerciale cu sedii în județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Neamț, Vrancea, Dâmbovița, Prahova, Argeș și municipiul București. În urma verificărilor, a rezultat că acele societăți nu pot justifica proveniența pieilor pe care le-ar fi livrat scriptic, administratorii lor fiind bănuiți că ar fi întocmit, la rândul lor, documente fictive de aprovizionare de la firme cu comportament tip fantomă, radiate sau cu alte obiecte de activitate”, au adăugat reprezentanții Poliției Române.
    Tot în sarcina societății din județul Buzău a fost stabilit, prin rapoarte de inspecție fiscală, un prejudiciu de 1.779.237 de lei, reprezentând T.V.A., aferentă perioadei octombrie 2013 – mai 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?