Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Cota de TVA de 9% va fi aplicată și serviciilor accesorii cazării turistice


Cota redusă de TVA de 9% va fi aplicată și asupra serviciilor accesorii cazării în structurile turistice, vândute sau oferite spre vânzare la un preț total – prânz, cină, gustările dintre mese și servicii de agrement turistic oferite cu mijloace proprii ale structurii de primire turistică, potrivit unui proiect de act normativ pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal. Modificarea normelor este determinată de completarea Ordonanței de Guvern 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, în sensul definirii de către legislația specifică a noțiunii de cazare.
Proiectul de act normativ corelează, practic, normele de aplicare a Codului Fiscal cu ultimele modificări ale legislației specifice în domeniul turismului. ‘În vederea delimitării sferei de aplicare a cotei reduse se impune precizarea că aceasta se aplică pentru serviciile de cazare prestate de structurile de primire turistică cu funcțiune de cazare, astfel încât să reiasă că, în cazul altor structuri, cum ar fi căminele muncitorești, nu se aplică cota redusă’, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Cota de TVA de 9% se va aplica și de către persoanele care refacturează servicii de cazare la prețul la care le-au fost prestate de către structurile de primire turistică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?