Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670
Ediția: Sâmbătă 15 iulie 2024. Nr. 6670

Scăpăm de ger, dar revin ninsorile


Meteorologii emit informare după informare. După patru zile de ger cumplit, meteorologii anunță că revin ninsorile, iar vântul va avea intensificări. În acest sens a fost emisă și o informare meteo de vreme rea. Astfel, de astăzi de la ora 10.00 și până sâmbătă, la ora 14.00, în toată țara, inclusiv Vrancea, va ninge, iar pe alocuri va ploua. De asemenea, se va forma polei, iar vântul va avea intensificări. „În toate zonele montane va ninge, local abundent. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 70…80 km/h viscolind și spulberând zăpada, îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Orientali și Meridionali. În restul teritoriului vântul va avea intensificări locale și temporare, cu viteze la rafală de 45…50 km/h și vor fi precipitații mixte, ce vor favoriza formarea poleiului. Vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă și în prima parte a zilei de sâmbătă, în Banat și Crișana va ploua și izolat se vor cumula cantități de peste 15…20 l/mp”, transmit meteorologii.
    În acest context, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) acționează preventiv pe drumurile naționale și europene din județele Vrancea, Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui și Galați, unde utilajele speciale împrăștie material antiderapant. Reprezentanții Companiei avertizează că din cauza ploilor abundente și a temperaturilor scăzute poate apărea fenomenul de spălare a materialelor antiderapante împrăștiate pe partea carosabilă a drumurilor naționale și a sectoarelor de autostrăzi, în aceste zone existând posibilitatea ca pe anumite sectoare să alterneze suprafețe alunecoase cu suprafețe umede.
    CNADNR precizează, de asemenea, că acționează împotriva depunerii poleiului și a zăpezii pe suprafața părții carosabile pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi cu utilaje de deszăpezire și materiale antiderapante (sare, nisip, CaCl2, alte produse chimice cu efecte de degivrare), conform normelor în vigoare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?