Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

GALERIE FOTO: Elevii pănceni au făcut mișcare pentru o cauză nobilă



    Elevii din Panciu au făcut mișcare pentru o cauză nobilă. Zilele trecute, membrii organizației non-guvernamentale Global Confederation of Romanian Students (GCRS) au derulat proiectul „Mișcarea dă speranță”, în cadrul căruia elevii s-au adunat pe terenul de sport pentru a face mișcare, dar și pentru a strânge fonduri pentru o cauză nobilă, întrucât fiecare elev a fost încurajat să doneze câte un leu.
Astfel, în cadrul competiției, care a avut loc marți, elevii participanți au jucat fotbal, iar în cadrul competiției de ieri, au jucat handbal. Cu banii strânși, membrii GCRS vor face diferite pachețele pe care le vor dărui pacientelor din Maternitatea Spitalului Panciu, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. „Competiția este parte a proiectului «Mișcarea dă Speranță», inițiat de organizația non-guvernamentală Global Confederation of Romanian Students. Acest proiect dorește să aducă cât mai mulți tineri pe terenul de sport, deoarece un stil de viață sănătos nu se poate obține decât prin activitatea fizică intensă. De asemenea, este o modalitate de a strânge fonduri pentru o cauză nobilă, întrucât fiecare participant a fost încurajat să doneze câte un leu. Elevii s-au strâns în număr mare odată ce au auzit vestea derulării unei competiții sportive în liceu. Domnul director, alături de domnii profesori de educație fizică, ne-au susținut și încurajat în acest proiect. Domnul primar al orașului Panciu, Iulian Nica, este și dumnealui alături de noi, ca la orice inițiativă de acest gen a tinerilor pănceni. Din fondurile adunate, vom achiziționa în decursul zilelor următoare pachete pe care le vom dona în Maternitatea Spitalului Orășenesc Panciu, cu ocazia sfintelor sărbători. Mulțumim pe această cale celor amintiți mai sus și tuturor celor care ne-au sprijinit să derulăm această acțiune cu scop caritabil”, ne-a declarat Cristina-Maria Apostu, elevă a Liceului Teoretic „Ioan Slavici” Panciu și voluntară în cadrul GCRS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?